spital_mioveni_georgescu.jpgLocuitorii orașului Mioveni, dar și ceilalți argeșeni au motive întemeiate de bucurie. Într-un județ în care sistemul de sănătate este de-a dreptul bolnav, aproape toți argeșenii și-au îndreptat privirile către Mioveni, orașul în care se construiește cel  mai modern spital din țară. Început în prima parte a anului 2016, noul spital din Mioveni iată că este aproape de finalizare, lucrările executându-se într-un ritm record, semn că atunci când se vrea se și poate.

De altfel, primarul orașului Mioveni, Ion Georgescu, părintele acestui proiect, în fiecare zi de miercuri vizitează șantierul noului spital pentru a se convinge că lucrările decurg conform graficului.

Acum lucrările la acest stabiliment, menit să salveze vieți omenești, sunt aproape de final, iar conform surselor noastre din Primărie, noul spital din Mioveni va fi inaugurat pe 5 septembrie a.c. Mai exact, în această zi, care va fi una cu adevărat istorică pentru orașul Mioveni, dar și pentru județul Argeș, constructorul va preda beneficiarului, respectiv Primăriei Mioveni, noul spital ,,la cheie”, cum s-ar spune, cu tot cu aparatură, care va fi una ultra-performantă, de ultimă generație.

După recepția lucrărilor va urma apoi semnarea contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate, dar și angajarea personalului, aici urmând să lucreze aproximativ 400 de oameni. Însă, cu siguranță, în prima parte a anului viitor, noul spital din Mioveni va funcționa la capacitatea  sa maximă.

După cum spun specialiștii, acest spital va fi cel mai modern din țară, unde, pe lângă aparatura care este una de top, infecțiile nosocomiale nu vor exista datorită modului de proiectare.

# Ion Georgescu, singurul primar din țară care a construit un spital

Spunem despre Mioveni că este un oraș înstărit datorită Uzinei Dacia și celorlalte două platferme industriale care se află aici. Dar câte localități din România nu sunt la fel de înstărite din punct de vedere financiar ca Mioveniul sau chiar mai bogate în care vedem că banul public se cheltuie pe panseluțe și pe borduri?! Sigur, orașul Mioveni are un buget local generos, însă cu toate acestea din fonduri propri, Primăria Mioveni nu putea susține construcția acestui spital, investiție ce se ridică la 68 de milioane de euro. Or, ce a făcut primarul Ion Georgescu este cu adevărat un act de curaj și de sacrificiu pentru că nu este simplu să pornești o astfel de investiție, mai ales când nu ai nici banii. Dovadă fiind că niciun primar din țară, până la ora actuală, nu s-a mai încumetat la un astfel de proiect, Georgescu, fiind singurul primar din țară care a reușit să ridice un spital, și nu unul oarecare, un spital care va fi cel mai modern din țară, conform specialiștilor.

Sigur că are și Georgescu greșelile lui, dar nu poți să spui de acest primar că nu a urmărit interesele cetățenilor. Așa cum am mai spus, sunt și alte localități la fel de bogate sau mai bogate ca Mioveniul, dar care nu s-au remarcat prin astfel de proiecte atât de stringente pentru oamenii de rând, care nu au bani să se trateze prin străinătate sau pe la spitale private.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.