- Monday, 15 April 2019
- Written by andreea vlad
- Hits: 922
Consiliul Uniunii Europene a aprobat standarde stricte de emisii de dioxid de carbon pentru autoturisme şi camionete, fiind astfel mai aproape de îndeplinirea obiectivelor sale în materie de climă, a anunţat Ministerul Transporturilor. Scopul regulamentul adoptat luni de Consiliu este să garanteze că, din 2030, autoturismele noi vor emite, în medie, cu 37,5% mai puţin CO2, iar camionetele noi, în medie, cu 31% mai puţin CO2 comparativ cu nivelurile din 2021.
"Între 2025 şi 2029, atât autoturismele, cât şi camionetele vor avea obligaţia de a emite cu 15% mai puţin CO2. Acestea sunt obiectivele privind întregul parc de vehicule de la nivelul UE. Eforturile de reducere a emisiilor de CO2 se vor distribui între producători pe baza masei medii a parcului lor de vehicule", se arată în comunicat. Scopul general al propunerii este de a contribui la realizarea obiectivelor Acordului de la Paris şi la atingerea obiectivului la nivelul UE de reducere cu 30% până în 2030 comparativ cu nivelurile din 2005.
Popular Articles
- Most read
Publicitate