violenta_scoli.jpgPentru creșterea gradului de siguranță al elevilor, dar și al personalului didactic, pentru prevenirea violentei, delincvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ, Primăria orașului Mioveni, în parteneriat cu specialiști din cadrul Direcției de Asistență Socială Mioveni, ai D.G.A.S.P.C. Argeș, Poliția de Proximitate, Poliția Locală, psihologi și specialiști în comunicare vor demara o campanie de conștientizare la nivelul tuturor unităților de învățământ din oraș.

Astfel, în fiecare unitate de învățământ se vor organiza grupuri de lucru și întalniri în cadrul orelor de dirigenție cu specialiști din cadrul instituțiilor partenere, care vor susține campanii de informare cu privire la consecințele actelor de violență precum despre modalitățile de eradicare și control al comportamentelor deviante în rândul elevilor.

Tematica întâlnirilor interactive va cuprinde dezbateri cu privire la consecințele actului de violență ca raspundere legală și socială, consecințele consumului de alcol, stupefiante sau etnobotanice, nocivitatea jocurilor de noroc, informări cu privire la posibilitatea de a deveni victimă a traficului de persoane, exploatarii sau abuzului de orice fel, ca urmare a situatiilor de constrangere, santaj sau violență, asocierea la grupuri cu un comportament antisocial sau violent și altele. Totodată se vor aborda și teme noi, precum social media si violenta în mediul online, radicalizarea pe internet sau bullying-ul.

Redăm mai jos calendarul acestor activități:

11 aprilie – Liceul „Iulia Zanfirescu” – ora 10.00;

12 aprilie – Liceul „Iulia Zanfirescu” – ora 11.00 și ora 12.00;

15 aprilie – Scoala Nr. 1 Mioveni – ora 10.00;

16 aprilie – Liceul Tehnologic Constructii Masini  Mioveni– ora 10.00;

17 aprilie – Scoala Gimnaziala „Liviu Rebreanu” – ora 12.00;

18 aprilie – Scoala Gimnaziala „George Topârceanu” – ora 9.00;

18 aprilie - Liceul Tehnologic Constructii Masini  Mioveni – ora 10.00.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.