noul_spital_mioveni.jpgAuzim frecvent că sistemul de sănătate din România este la pământ, că sistemul de educație din România este la pâmânt. Culmea este că nu ne văităm doar noi, ,,populimea”, ci mai nou am observat că se vaită de deficiențele din țară până și politicienii decidenți, uitând probabil că puterea de decizie este la ei în mână. Mulți dintre acești politicieni, care chipurile sunt frați de suferință cu noi, atunci când vine vorba să realizeze un obiectiv de interes public se prevalează tot timpul de diverse motive, de la lipsă de fonduri, până la piedici legislative, dar cum mama dracului se face că atunci când este vorba de un interes personal de-al lor, imediat se rezolvă! 

Celebrăm anul Centenar prin diverse acțiuni de tip parastas, dar în același timp de pe băncile școlilor din România ies analfabeți funcționali care nici măcar nu știu ce reprezintă Centenarul.  Celebrăm anul Centenar, dar în același timp ne mor copiii în spitale din cauza condițiilor din aceste mizerii, numite spitale.

Nu-i  ridicăm statuie primarului Ion Georgescu de la Mioveni, căci fiecare are păcatele lui, dar a demonstrat multor politicieni că DACĂ SE VREA, SE POATE! Orașul Mioveni în doar câteva luni va avea  una dintre cele mai moderne unități spitalicești din țară. După cum se poate observa în imaginea alăturată, clădirea noului spital din Mioveni este realizată în procent de 99%. Sigur, mulți vor spune că Mioveniul are un buget local însemnat, însă am mai văzut administrații locale cu bugete mari, unde banii publici se duc pe panseluțe și pe alte lucruri mai puțin importante pentru populație, dar poate profitabile pentru unii șefi de administrații locale. Chiar și așa au existat, și încă mai există mulți contestatari ai acestui îndrăzneț proiect din Mioveni, după modelul nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită. Încă de când au început primele săpături la acest proiect au apărut și voci care spuneau că nu va fi niciodată finalizat spitalul, sau că va rămâne la stadiul de clădire, fără a fi și dotat. Acum,  după ce lucrările au avansat, au apărut alte voci care spun că nu vor fi medici care să lucreze în spital. Numai că, încă de când a început construcția acestui spital, conform primarului Georgescu, numeroși medici din țară, dar și din străinătate s-au interesat dacă pot prinde un post la noul spital. Condițiile și mai ales aparatura care va fi de ultimă generație, cu siguranță vor atrage noi medici în Mioveni. Iar pe de altă parte, important este să avem o unitate spitalicească modernă pentru că în cele existente intri sănătos și riști să ieși bolnav. Nu mai vorbesc de numeroasele cazuri de îmbolnăviri  ale noilor născuți înregistrate la maternitatea Spitalului Județean  Argeș din cauza infecțiilor nosocomiale.

Dar ca să vă faceți o idee, de cât de mult îi interesează pe politicienii noștri de sănătatea noastră, pentru că ei se tratează prin străinătate,  spitalul de la Mioveni va fi abia cel de-al cincilea spital de stat construit în România după Revoluţie. 

# Aproximativ 400 de angajați vor lucra în noul spital

Noul spital va avea 400 de angajaţi, iar la Urgenţe vor fi patru schimburi în care vor lucra 140 de oameni. Urgenţele noului spital vor putea prelua pacienţii de la patru ambulanţe odată dacă va fi nevoie. Clădirea impunătoare va avea: Maternitate şi Neonatologie, Ginecologie şi Pediatrie, Neurologie, Medicină Internă, Chirurgie, Cardiologie şi Bloc operator. Aparatura din viitorul spital de la Mioveni va fi şi ea una de top, având de la computer tomograf până la echipament de chirurgie minim invazivă. Pe partea de imagistică, rezultatele vor fi comunicate instantaneu pacienţilor. În total, viitorul spital va avea 177 de paturi. Iar fiecare dintre aceste paturi este de ultimă generaţie, având câte 80 de funcţii.

Conform primarului Georgescu, acest spital ar urma să fie gata în luna iunie a anului viitor. În momentul de față se lucrează la finisajele din interior care sunt realizate deja în procent de 70%.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.