- Friday, 20 December 2024
- Written by Andreea Vlad
- Hits: 1326
Conform scrierilor biblice, se zice că Duhul lui Dumnezeu se află în noi, oamenii, care din nefericire mulți îl alungă prin faptele și gândurile lor neplăcute Domnului.
Din ce în ce mai puțin empatizăm cu greutățile și suferințele semenilor noștri. Însă, cu toate acestea sunt și oameni care reușesc prin energia și căldura lor sufletească să întreprindă lucruri care cu greu se mai fac în ziua de astăzi având în vedere contextul actual, al zilelor noastre.
O astfel de persoană este Andrea Tamaș, o tânără din Curtea de Argeș care își dedică aproape tot timpul semenilor aflați în suferință. Un adevărat OM cum rar mai vedem în România zilelor noastre care pe lângă faptul că își dedică timpul cu ajutorarea semenilor, a mai reușit încă un lucru greu de realizat luând în calcul dezumanizarea multora dintre noi.
Astfel, Andreea a reușit să adune mii de oameni de bine care au făcut donații pentru diverse cazuri sociale sau au devenit voluntari în acțiuni socio-culturale.
Mai exact, Andreea a înțeles sensul vieții și al existenței noastre după cum a denumit și asociația pe care a fondat-o și pe care o conduce de 3 ani, Asociația „Ajut, deci exist”, cu sediul la Căsuța Armonia, din județul Argeș.
Așadar, un nume cât se poate de sugestiv după care ar trebui să ne ghidăm cu toții pentru că nimic nu este mai pătrunzător decât un zâmbet de copil adus datorită milosteniei pe care am făcut-o cu acesta.
Or, Andreea a înțeles sensul vieții și s-a pus întru totul în slujba celor nevoiaș, dar totodată, Andreea s-a pus în slujba lui Dumnezeu pentru că ce a creat ea la Curtea de Argeș, rar mai putem vedea astfel de lucruri în România de astăzi, semn că o putere divină i-a dat această energie și vibrație, reușind astfel să atragă mii de parteneri în cadrul Asociației „Ajut, deci exist”.
#Un bilanț ca în basme
Asociația „Ajut, deci exist” a luat ființă în urmă cu trei ani, chiar în urmă cu 2 zile a fost ziua aniversară a acesteia, însă rezultatele sunt exact ca în basme, ca și cum ar fi trecut 30 de ani.
Iar în ziua aniversară, miercuri, 18 decembrie, pe pagina de Facebook „Căsuța Armonia” a fost postat un mic bilanț al asociației „Ajut, deci exist” pe care în redăm în rândurile ce urmează:
„Trei ani de la inaugurare, pentru că în fapt această magie a faptelor bune a început cu 20 de ani în urmă, prin voluntariatul și susținerea Andreei oferite multor Asociații din țară.
Căsuța Armonia este o organizație non-profit, neguvernamentală, care sprijină peste 5 000 de familii anual asigurându-le prin proiecte ale sale și prin implicarea a peste 1 000 de voluntari, mii de donatori, sute de parteneri și sponsori o adevărată rețea a binelui, ajutor în lupta cu neputința sau neajunsul.
Asociația Ajut deci exist este fondată de către Andreea, Vlad și Elena (mama Andreei), o familie care își dorește din suflet ca ajutorul să fie parte ingrată din viață.
În taberele și atelierele organizate, cât și în discuțiile cu părinții copiilor cu deficiente, terapeut fiindu-le, Andreea a conștientizat cât de multe greutăți au de dus, pe lângă boală, micuții grav bolnavi și familiile lor.
A aflat cât de multe lucruri necesare traiului elementar lipsesc, de la hrană, suport emoțional, condiții bune de trai, brațe deschise să te primească...
Am aflat că unele familii trăiesc în condiții cumplit de grele, improprii vindecării unui copil cu nevoi speciale, sau evoluției ...
A aflat că, din pricina neajunsurilor, unii dintre copii au mari dificultăți în a-și continua educația, până într-acolo încât abandonează școala.
A aflat că unii dintre copii abandonează chiar și recuperarea sau nu mai ajung la controalele periodice, pentru că pur și simplu nu există bani de transport și consult.
A aflat că mamele care își cresc copiii singure, ducând tot greul, sau cele care au parte de agresivitate acasă, ajung într-o postură atât de vulnerabilă și fără de scăpare, încât pasul către depresie și gânduri negative este atât de mic ...
A aflat că este o mare nevoie și dorință de a aduce cultura, arta, în viața comunității.
Grație solidarității și generozității Oamenilor, dar și a mii de ore de muncă și dedicare, Căsuța Armonia a reușit:
- Amenajarea unui sediu, un Acasă pentru fiecare, unde Armonia se simte cu adevărat;
- Dotarea unei saline în standarde medicale" Respir Armonie" cu acces gratuit pentru familiile aflate în dificultate, astfel anual 70% dintre beneficiarii salinei sunt neplătitori;
- Reabilitarea unei bune părți din secția de pediatrie a Spitalului Municipal din Curtea de Argeș;
- Amenajarea noului centru de copii Ancaar filiala Pitești;
- Reabilitarea Grădiniței Centru de zi Albești Cerbureni;
- Dotarea a șase unități de învățământ și 8 centre de copii cu biblioteci, pufuri relaxante, cărți și jocuri sociale prin proiectul "Scoli in Armonie";
- Proiect de împădurire , "Plantam Speranța " cu plantarea a 20 000 de copaci in județul Arges, alaturi de 700 de voluntari într-o singură zi;
- Numeroase piese de teatru, concerte, ateliere și workshop uri adresate întregii familii;
- Organizarea de vernisaje, lansări de carte, suport pentru oamenii talentați din comunitate;
- Suport oferit tinerilor sportivi, muzicieni, pictori;
- Organizare a două ediții " Ziua internațională a Iei" , 1 Iunie și a trei ediții a fabulosului festival de familie "Armonia Fest";
- Reabilitarea a unei părți a Centrului de Cultura și Arte George Topirceanu din Curtea de Argeș;
- Dăruiește ziua ta, 300 de ediții;
- Târguri pentru susținerea Artizanilor români;
- Organizarea de conferințe proprii;
- Tabere sociale pentru copiii din medii defavorizate, cu diagnostic sau din familii monoparentale;
- Colecte de alimente pentru familiile fără posibilități;
- Dotarea cu ghiozdane echipate a peste 3 000 de copii fără posibilități;
- Campaniile Crăciun cu Bine, în care mii de copii au primit daruri, iar familiile lor alimente, lemne pentru foc;
- Organizarea de cursuri;
- Campanii de ecologizare;
- Susținerea familiilor prin suport financiar în intervenții medicale grave.
Și lista poate continua...
Căsuța Armonia s-a născut dintr-o dorință extraordinară de a ajuta și a fii contribuție, printr-o mobilizare fabuloasă a oamenilor buni din orașul acesta. Și se simte asta in tot - Căsuța Armonia este un loc cald, precum o îmbrățișare.
Nu o dată, părinții și copiii ne-au împărtășit că aici se simt în siguranță, ca și când locul acesta ar fi acasă și Armonie, în care nimic din ce e rău nu poate pătrunde.
Dincolo de toată bucuria și confortul pe care îl oferă, posibilitatea de a învăța constant lucruri noi, de a socializa, de a întinde o mână de ajutor, de multe ori este refugiu pentru părinți obosiți și fără de speranță, părinți ai copiilor cu diagnostic, și ulterior locul unde familiile află că nu sunt singure. Locul în care ei îşi descarcă temeri şi îşi încarcă bateriile, unde întotdeauna găsesc o vorbă bună, un sfat, o îmbrățișare, un umăr pe care să plângă.
Iar toate acestea sunt posibile datorită celor care, în urmă cu 3 ani, an de an, lună de lună, donatori anonimi, voluntari, sponsori și parteneri generoși, care ne-ați rămas alături chiar și când vă era și vouă greu.
Vă mulțumim, Oameni!
Pentru încredere, pentru lecția de omenie, pentru speranța și ajutorul dat!
Mulțumim Mă Ra Mu și Patricia Bădița pentru concertul aniversar, exact pe sufletul nostru, în ajun de Crăciun.”
Popular Articles
- Most read
Publicitate