Fisc.jpgTermenul pentru aplicarea amnistiei fiscale a fost prelungit până la data de 19 decembrie 2024, dar termenul limită pentru depunerea notificărilor prin care se transmite intenţia de a beneficia de amnistie rămâne 25 noiembrie 2024, a anunţat joi Ministerul Finanţelor, după ce Guvernul a aprobat un act normativ în acest sens.

Este important de menţionat că cei care nu depun notificarea pot beneficia de facilităţi dacă achită integral sumele datorate până la 19 decembrie 2024. În acest caz, banii aferenţi penalităţilor vor fi restituiţi ulterior. Reamintim că actul normativ prevede anularea accesoriilor pentru toate categoriile de debitori, cum ar fi persoane fizice sau juridice, indiferent de forma de proprietate, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, unităţi administrativ-teritoriale sau subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti ori instituţii publice. Până la data de 19.11.2024, un număr de 149.589 contribuabili au depus Notificarea privind intenţia de a beneficia de anularea unor obligaţii bugetare, sau Cererea de anulare a unor obligaţii bugetare”.

Separat de acestea, se asigură şi cadrul legal necesar achitării plăţilor restante înregistrate în contabilitatea unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, inclusiv a instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul local şi a spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale, la data de 31 octombrie 2024 exclusiv prin mecanismul SWAP, întrucât acesta presupune efectuarea de tranzacţii simultane, având ca destinaţie finală acelaşi buget din care au fost sumele alocate iniţial.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.