dumitrache

Originar din Dârmănești, unde s-a născut pe 26 august 1940, Ioan Dumitrache este o personalitate de prim rang în lumea cercetării internaționale. Acesta este totodată cel mai longeviv secretar general al Academiei Române, fiind numit în această funcție în 2018. Ioan Dumitrache este membru al Academiei Române din 2017, după ce din 2003 a fost membru corespondent.

A făcut studii liceale la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu“ din Pitești, în perioada 1954-1957. Ioan Dumitrache a absolvit cursurile Facultății de Energetică a Institutului Politehnic din București în 1962 și a obținut titlul de doctor inginer în Automatică în anul 1970, cu o teză despre Contribuții la sinteza sistemelor și circuitelor fluidice numerice. Și-a completat studiile prin programe de specializare derulate în S.U.A. (1969, 1971, 1991, 1994), în Germania, în Franța. În 1970 a obținut o bursă Fulbright în cadrul Centrului pentru Știința Sistemelor de la Oklahoma State University.

În perioada 1994–1998 a fost ales vicepreședinte al Consiliului Național al Cercetării Științifice din Universități (CNCSU), iar în perioada 1998-2011 a fost ales președinte al Consiliului Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior (CNCSIS). Între anii 2000-2011 a fost vicepreședinte al Colegiului Consultativ pentru Cercetare, Dezvoltare al Ministerului Cercetării sau al Autorității pentru Cercetare din cadrul Ministerului Educației și Cercetării. A fost desemnat reprezentant al României în grupul guvernatorilor (Board of Gouvernes) JRC în perioada 2005-2012 și membru în Consiliul de Coordonare (Governing Council) al Fundației Europene pentru Știință (ESF), în perioada 2002-2011.

Începând cu anul 1991 a fost ales președinte al Societății Române pentru Automatică și Informatică Tehnică (SRAIT).

A participat, în calitate de director sau membru în echipe de cercetare, în peste 100 proiecte de cercetare științifică, inclusiv proiecte internaționale.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.