- Wednesday, 13 November 2024
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 140
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a semnat Ordinul privind finanțarea unor investiții pentru centre de zi și rezidențiale publice și private care au ca principali beneficiari vârstnicii, persoanele cu dizabilități și copiii instituționalizați.
Investițiile urmăresc îmbunătățirea condițiilor de viață pe care le au beneficiarii dar și creșterea siguranței. Finanțările au vizat realizarea de lucrări în vederea obținerii autorizației pentru securitate la incendiu, construcția de clădiri noi, reparații capitale, renovări, lucrări de extindere și dotarea centrelor.
„Reforma sistemului de asistență socială din România a început printr-un cadru legal clar care asigură o protecție sporită beneficiarului. Nimic nu se poate face fără o dezvoltare a infrastructurii sociale astfel încât persoanele vulnerabile să aibă servicii de calitate și condiții care să le ajute să fie cât mai independente. Ne bazăm pe parteneriatul cu administrațiile locale și societatea civilă pentru ca aceste finanțări să aibă maximum de eficiență”, a declarat ministrul Simona Bucura Oprescu.
Au fost alocate fonduri pentru asigurarea creșterii calității vieții și ocrotirea categoriilor vulnerabile în special a persoanelor vârstnice și a persoanelor cu dizabilități, astfel:
• 122 de centre publice pentru care suma alocată este de 164.396.797 de lei
• 82 centre private pentru care suma alocată este de 206.845.570 de lei.
Listele centrelor finanțate sunt disponibile în primele comentarii.
Popular Articles
- Most read
Publicitate