its.jpgMarți, 15 octombrie 2024, la Filarmonica Pitești, a avut loc evenimentul aniversar care marchează împlinirea a 25 de ani de existență a ITS Romania - asociație profesională non-guvernamentală și membru fondator al Network of National ITS Associations (ITS Nationals), rețeaua care unește toate organizațiile ITS din țările europene, având ca obiectiv principal promovarea și susținerea implementării Sistemelor Inteligente de Transport în România, corelat la nivel național și armonizat la nivel european.

Găzduit de către Municipiul Pitești, ca unul dintre orașele cu realizări importante în domeniul ITS, evenimentul s-a bucurat de participarea a numeroși reprezentanți ai tuturor categoriilor de stakeholderi din domeniu: autorități și administrații, furnizori de sisteme și tehnologii, reprezentanți ai transportatorilor, consultanți, precum și entități de cercetare și universități, Primăria Municipiului Pitești fiind partener de onoare.

Agenda evenimentului a inclus vizitarea Centrului de Management al Traficului din Pitești și a parcului de încărcare electrică a autobuzelor Publitrans – obiective alese pentru a oferi modele de bună practică în domeniul ITS. Acestea au fost urmate de o sesiune festivă, susținută în sala de spectacole a Filarmonicii Pitești, în cadrul căreia au fost prezentate proiectele naționale de succes derulate de ITS Romania și, de asemenea, au fost premiați specialiști și parteneri ITS pentru contribuțiile aduse în domeniul Sistemelor de Transport Inteligent (ITS) la nivel național și european.

Municipiul Pitești a fost recunoscut drept unul dintre orașele model, în România, în ce privește implementarea soluțiilor de mobilitate inteligentă și durabilă, municipalitatea piteșteană numărându-se printre organizațiile – publice și private - ale căror eforturi și implicare au primit premiul pentru excelență în administrația centrală sau locală: Ministerul Dezvoltării și Administrației Publice, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Primăria Municipiului Pitești, Compania Parking București, Compania Managementul Traficului București. Au fost, de asemenea, înmânate premii de excelență în formarea specialiștilor ITS instituțiilor de învățământ superior cu rol important în acest domeniu: Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, Universitatea Transilvania Brașov, Universitatea Craiova. Premiul special pentru recunoașterea unei personalități marcante în domeniul ITS a fost acordat domnului Dorin Dumitrescu, fondator al ITS Romania. 

Piteștiul a fost evidențiat pentru realizări semnificative în domeniul ITS, proiectul major implementat - „Crearea unui sistem de management al traficului și implementarea unor măsuri pentru gestionarea durabilă a parcărilor în Municipiul Pitești” – contribuind la îmbunătățirea traficului pe principalele axe de traversare a orașului, la reducerea congestiilor de trafic, la creșterea siguranței pe arterele municipiului pentru conducători auto și pietoni, precum și la reducerea poluării și la protejarea investițiilor în infrastructură ale Primăriei Pitești:

În cadrul proiectului, s-au instalat la intrările în oraș 5 puncte de cântărire automată a vehiculelor aflate în mișcare, Pitești devenind primul oraș din România care beneficiază de atât de multe zone de preselecție a vehiculelor cu masa mai mare decât cea legală.

Peste 1.100 de echipamente de ultimă generație au fost instalate pentru optimizarea traficului și creșterea siguranței cetățenilor.

Pentru a asigura decongestionarea traficului și a crește siguranța cetățenilor, proiectul a presupus semaforizarea a 39 intersecții și treceri de pietoni, instalarea a 36 de automate de dirijare a circulației cu rol de monitorizare, control și management al datelor de trafic, 600 de semafoare LED, 48 butoni de solicitare a culorii verzi la semafor pentru pietoni, 174 de dispozitive acustice, 199 de senzori wireless instalați în asfalt pentru detecția datelor despre trafic. 

De asemenea, au fost montate peste 40 de camere de supraveghere video în intersecții, în scopul creșterii siguranței cetățenilor, 18 camere panoramice și peste 40 de camere video pentru detecția de incidente în trafic și cu rol de recunoaștere a numerelor de înmatriculare.

În Pitești, ca în orice oraș inteligent european, rețeaua de transport public va avea prioritate la trecerea prin intersecții pentru a încuraja folosirea mijloacelor de transport în comun ce reduc poluarea, contribuind la creșterea mobilității locuitorilor și a veniturilor la bugetul local.

La Pitești funcționează o platformă inteligentă, care se regăsește în Polonia și în Bulgaria: Centrul de Control reprezintă creierul sistemului de management al traficului, iar cu ajutorul unor dotări ultra-moderne el colectează informații din teren, le stochează și prelucrează, monitorizează sistemele instalate și afișează informații pe ecrane de mari dimensiuni de tip wall-displays.

Pitești este orașul din România care beneficiază de cel mai mare număr de sisteme inteligente integrate în cadrul aceluiași proiect: management de trafic, prioritizarea transportului public, supraveghere video, detecție incidente, contorizare trafic cu senzori wireless, informare conducători auto prin panouri cu mesaje variabile, citire numere de înmatriculare ANPR, cântărire în mișcare (WIM), senzori privind calitatea aerului, senzori privind starea carosabilului, Centru de Control, sistem de comunicații prin fibră optică, sistem de comunicații radio.

Au fost finalizate, de asemenea, lucrările privind instalarea sistemului de management pentru 5 parcări.

Valoarea totală a proiectului a fost de 42.864.747,92 lei, din care fonduri nerambursabile POR 36.857.864,59 lei. 

Prin PNRR, a fost aprobată finanțarea pentru extinderea sistemului de management integrat al traficului, sistem de monitorizare video, inclusiv pentru transportul public de călători, cu o valoare nerambursabilă de 12.887.628,60 lei.  

De asemenea, în Runda II – PNRR, au fost aprobate alte 4 cereri de finanțare care vizează extinderea sistemului de management al traficului, în valoare nerambursabilă de 19.619.697,20 lei.

Alte îmbunătățiri aduse în domeniul mobilității, la Pitești, au fost, de asemenea, remarcate:

1. Transformarea radicală a transportului în comun din Pitești și din zona metropolitană, prin înnoirea flotei auto Publitrans: 

60 de autobuze electrice și hibrid moderne;

40 de stații de încărcare lentă și 11 stații de încărcare rapidă pentru autobuze;

3 posturi de transformare, al patrulea fiind în lucru;

investiții de aproape  36 milioane de euro, din care 83% au fost fonduri nerambursabile POR; 

urmează achiziția, prin fonduri PNRR, a încă 15 autobuze electrice noi, cu 5 stații de încărcare rapidă și 15 stații de încărcare lentă.

2. Încurajarea transportului eco și dezvoltarea infrastructurii necesare:

10 stații pentru vehicule electrice, fiecare cu câte 2 puncte de încărcare, date în folosință în zona Bowling, pe str. Costache Negri – proiect în valoare de 600.000 de euro, din care 380.000 de euro au reprezentat fonduri nerambursabile, obținute prin AFM;

1 post de transformare realizat pentru asigurarea funcționalității stațiilor; 

1 Aplicație mobilă pentru stațiile de încărcare – ELMotion este disponibilă utilizatorilor, atât prin Google Play, cât și prin App Store;

Alte 13 stații de încărcare vehicule electrice urmează a fi realizate printr-un contract de finanțare semnat cu AFM, a cărui valoare nerambursabilă este de peste 480.000 de euro.

3. Implementarea transportului metropolitan a facilitat accesul cetăţenilor către şi dinspre locurile de muncă, precum şi mobilitatea urbană, a redus costurile oamenilor pentru deplasări, a crescut confortul urban şi a dezvoltat colaborarea intercomunitară - 7 localităţi vecine municipiului s-au alăturat acestui proiect: Bascov, Bradu, Mărăcineni, Oarja, Ștefănești, Moșoaia şi Căteasca, volumul de beneficiari fiind de peste 250.000 de persoane.

4. Implementarea unui sistem de supraveghere complex și performant pentru a face din Pitești un oraș sigur, de a preîntâmpina actele de violență sau de vandalism, infracțiunile în trafic sau furturile în spații publice, dar și pentru necesitatea de a asigura suport organelor legii în situații nefericite: 1031 de camere video, distribuite pe arterele rutiere ale orașului, pe străduțe, în parcuri, în stații, în autobuze, în parcări, dar și în multe alte spații publice.

5. Investiții majore de infrastructură urbană, fiecare dintre ele având un rol important în degrevarea traficului pentru toate tipurile de participanți și în sprijinirea companiilor private care operează în zonele de impact:

Refacerea totală a podului de peste Pârâul Bascov, prin fonduri obţinute în cadrul Programului „Anghel Saligny”, finanţat de MDLPA - 2.524.194 de euro, lucrare care înaintează într-un ritm foarte bun, realizată de una dintre cele mai mari companii de profil (Porr Construct);

Automatizarea barierei de pe Strada Lânăriei;

Realizarea pasarelei (auto și pietonale) care leagă Bulevardul Republicii de Tudor Vladimirescu: parteneriat cu investitorul Prime Kapital – investiție de 8 milioane de euro pentru un obiectiv de infrastructură menit să degreveze traficul în zonă și să asigure acces rapid între două artere urbane mari.

Administrația locală continuă dezvoltarea durabilă a Piteștiului, cu o viziune mai clară asupra importanței mobilității inteligente pentru un oraș mai conectat, mai eficient și mai prietenos cu mediul.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.