primaria-iluminata.jpgPiteștiul se alătură altor 15 orașe din țară în campania internațională de solidaritate cu părinții care s-au confruntat cu decesul propriilor copii, prin iluminarea clădirii Primăriei în culorile roz și bleu, transmițând, astfel, un mesaj de conștientizare pentru întreaga comunitate locală, cu ocazia „Zilei Părinților de Îngeri“, comemorată pe 15 octombrie.

Din acest an, și România se alătură inițiativei pornite în 2017, din Marea Britanie, de a sprijini familiile ale căror vieți sunt modificate irevocabil de moartea copiilor, adoptând, în iunie 2024, Legea 186/2024 privind instituirea zilei de 15 octombrie ca zi naţională de comemorare a copiilor decedaţi în timpul sarcinii, la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, intitulată „Ziua Părinţilor de Îngeri'”. Conform articolului 2 al acestei legi, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi organizaţiile neguvernamentale pot organiza evenimente şi activităţi publice în scopul marcării „Zilei Părinţilor de Îngeri”.

În România, proiectul „Mame cu brațele goale” vorbește în spațiul public despre pierderea de sarcină, pornind de la nevoia acută ca acest subiect să depășească statutul de tabu, iar doliul asociat pierderii de sarcină să fie respectat și însoțit de comunitate. Proiectul a început în Timișoara, în septembrie 2021, ca un proiect artistic, educațional și social, sub umbrela asociației Sinaptica Mehedinți. Mai multe detalii despre proiect sunt disponibile la: https://www.facebook.com/mamecubratelegoale.

Potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății, peste 2,3 milioane de copii mor la naștere sau până la vârsta de un an, în întreaga lume.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.