- Wednesday, 25 September 2024
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 283
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, a participat astăzi la Palatul Parlamentului la Ziua Porților Deschise organizată de Asociația Națională a Surzilor cu prilejul împlinirii a 105 ani de activitate.
„Asociația Națională a Surzilor împlinește 105 ani, ceea ce înseamnă multe povești de viață, emoții, evoluție și destine. Este una dintre cele mai vechi asociații non-guvernamentale din țară. Vă mulțumesc pentru că anul acesta am reușit împreună să găsim soluții pentru ca persoanele cu handicap grav să aibă două creșteri de venituri și să beneficieze de o creștere a indemnizațiilor de la 70% la 80% din indicatorul social de referință (ISR). Împreună reușim să găsim soluții și pentru cei care sunt pensionari sau vor dobândi calitatea de pensionari și au lucrat în condiții de handicap. Aceste drepturi vor fi incluse în Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Este un angajament ferm al statului român”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.
Ministrul Simona Bucura-Oprescu a anunțat și că va continua reforma sistemului de asistență socială, un proiect important în acest sens fiind Sistemul Național Integrat de Management al Dizabilității.
În cadrul evenimentului de astăzi a fost prezentat filmul „Dragoste fără cuvinte”, primul scurtmetraj românesc care are în rolurile principale persoane cu deficiențe de auz.
Tot astăzi au avut loc prezentări legate de formarea interpreților de limbaj mimico-gestual cu ajutorul tehnologiei, ateliere și proiecții privind proiectele în desfășurare și viitoare ale Asociației.
Prima formă de asociere a persoanelor cu deficiențe de auz din România a fost înființată pe 9 noiembrie 1919 și s-a numit „Asociația Amicală a Surdo-Muților din România”, sub patronajul Reginei Maria. Primul Președinte a fost Alexandru Clarnet, iar din comitetul de conducere a făcut parte și prințul Henry Ghica, fiul surd al lui Constantin Ghica.
Popular Articles
- Most read
Publicitate