WhatsApp-Image-2024-09-18-at-13.20.44.jpegÎn Municipiul Pitești continuă acțiunea de identificare și ridicare a mașinilor abandonate pe domeniul public.

În anul 2024, reprezentanții Serviciului Implementare, Organizarea Circulației și Vehicule Abandonate au identificat 301 de autoturisme abandonate pe domeniul public și au finalizat procedura de ridicare a 196 de astfel de mașini care au fost ridicate de către proprietari, aduse în stare corespunzătoare sau au fost depozitate în centrul special amenajat. 

          

Precizăm faptul că potrivit Legii 421/2002,  procedura aplicabilă în astfel de cazuri este următoarea:

 

I. Pentru vehiculele fără numere de înmatriculare (fără stăpân):

 

a. se identifică amplasamentul (zona, adresa, repere) unde se află vehiculul;

b. se aplică pe caroseria vehiculului o somație cu termen de 10 zile, prin care proprietarul/deținătorul legal este somat să ridice vehiculul de pe domeniul public;

c. se execută planșe foto la fața locului (de detaliu și de ansamblu, prin care să se evidențieze atât zona, cât și deficiențele constatate la autoturismul în cauză, dar și somației aplicată pe autovehicul);

d. în cazul în care vehiculul nu este ridicat în termenul prevăzut se aplică pe caroseria vehiculului o nouă somație cu termen de 10 zile și se întocmeşte procesul-verbal de constatare;

e. la expirarea termenului din somaţia aplicată pe maşină, se aduce la cunoștință publică prin publicarea caracteristicilor tehnice ale autovehiculului, precum și locația unde a fost identificat în vederea posibilității identificării proprietarului/deținătorului autovehiculului în massmedia/afișare la sediul Primăriei Municipiului Pitești/Poliției Locale Pitești.

f. Constatările și documentația întocmită cu privire la vehiculul care a făcut obiectul cercetării se înaintează către Cabinet Primar cu propunerea emiterii Dispoziţiei de declarare a vehiculului fără stăpân în vederea ridicării de pe domeniul public;

g. după emiterea dispoziţiei, se procedează la ridicarea vehiculului de pe domeniul public, de către reprezentanții Administrației domeniului Public Pitești în prezența unui echipaj echipaj din cadrul Serviciului Implementare, Organizarea Circulației și Vehicule Abandonate

 

II. Pentru vehiculele abandonate (cu numere de înmatriculare):

 

a. se identifică amplasamentul (zona, adresa, repere) unde se află vehiculul;

b. se aplică pe caroseria vehiculului o somaţie cu termen de 10 zile, prin care proprietarul/deţinătorul legal este somat să ridice vehiculul de pe domeniul public;

c. se execută planşe foto la faţa locului (de detaliu şi de ansamblu, prin care să se evidenţieze atât zona, cât şi deficienţele constatate la autoturismul în cauză, dar şi somaţia aplicată pe maşină);

d. în cazul în care vehiculul nu este ridicat în termenul prevăzut se aplică pe caroseria vehiculului o nouă somație cu termen de 10 zile și se întocmeşte procesul-verbal de constatare, totodată fiind realizată fişa de identificare a proprietarului, prin solicitarea datelor de identificare la Dispeceratul Poliției Locale Pitești;

e. la expirarea termenului din somaţia aplicată pe maşină (10 zile), în situaţia în care proprietarul/deţinătorul legal nu a dat curs somaţiei, se întocmeşte referatul cu propunerea emiterii somaţiei de către Cabinet Primar, cu termen de 5 zile de la data primirii, care este transmisă cu aviz de primire prin poştă sau afişată la adresa de domiciliu a proprietarului/deţinătorului legal;

h. la expirarea termenului de 5 zile, se întocmeşte referat cu propunerea de emitere a Dispoziţiei de Primar, prin care vehiculul este declarat abandonat şi ridicat de pe domeniul public de către reprezentanții Administrației domeniului Public Pitești în prezența unui echipaj echipaj din cadrul Serviciului Implementare, Organizarea Circulației și Vehicule Abandonate

         

”Menționăm că restituirea vehiculelor se face pe bază de proces-verbal, aprobat de primarul Municipiului Pitești, dacă proprietarul:

 

• face dovada calității de proprietar/deținător legal;

• achită toate taxele și impozitele prevăzute de lege;

• achită sumele corespunzătoare cheltuielilor efectuate pentru ridicarea/transportul/depozitarea și paza vehiculului;

          

În cazul în care nu se solicită restituirea vehiculelor, acestea vor fi valorificate în condițiile legii.”, transmite Poliția Locală a municipiului Pitești. 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.