bac-mioveni.jpgProbele scrise din cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului naţional de Bacalaureat 2024 încep astăzi de la ora 9.00.

 

Conform Ministerului Educaţiei, accesul elevilor prezenți la Bacalaureat 2024 în săli este permis, în baza actului de identitate, până la ora 8.30.

Pentru rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sală de examen.

Vor putea beneficia de prelungirea timpului de lucru candidaţii cărora li s-a aprobat o solicitare în acest sens, conform Procedurii de asigurare a condiţiilor privind egalizarea şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare.

De asemenea, candidaţii care deţin materiale/obiecte interzise (telefoane mobile, manuale, culegeri, însemnări etc., precum şi alte mijloace electronice de calcul sau de comunicare) vor fi îndrumaţi spre o sală special amenajată pentru depozitarea acestora.

Probele scrise din sesiunea august 2024 se desfăşoară astfel:

* 19 august – Limba şi literatura română – proba E.a);

* 20 august – Proba obligatorie a profilului – proba E.c);

* 21 august – Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E.d);

* 22 august – Limba şi literatura maternă – proba E.b).

Primele rezultate vor fi afişate în data de 26 august (până la ora 12.00), iar contestaţiile se pot depune în intervalul orar 12,00 – 18.00, în aceeaşi zi. Rezultatele finale ale Bacalaureat 2024 vor fi anunțate în data de 30 august.

Un candidat este declarat promovat la examenul naţional de Bacalaureat dacă îndeplineşte, simultan, următoarele condiţii: a susţinut probele de evaluare a competenţelor, a susţinut toate probele scrise, a fost notat cu minimum 5 la fiecare dintre acestea şi a obţinut, în final, cel puţin media 6.

În cea de a doua sesiune a examenului de Bacalaureat s-au înscris peste 33.600 de candidaţi.

 

Pe 12 august a avut loc evaluarea competenţelor digitale, iar în zilele de 13 şi 14 august evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.