ortopedie-mioveni.jpegÎncepând din această toamnă, Secția de Ortopedie și Traumatologie din cadrul Spitalului Orășenesc Mioveni va oferi servicii complete de protezare ortopedică pentru genunchi și șold. Aceste intervenții vor fi realizate de către medicii secției:

 Dr. POPA THEODOR - Medic Șef Secție Ortopedie, specializat în chirurgia genunchiului prin abord minim-invaziv;

 Dr. NICOLAE COSTANTIN - Medic specialist ortopedie, specializat în protezarea șoldului prin abord minim-invaziv.

Protezele pentru genunchi și șold vor fi decontate de către Spitalul Orășenesc Mioveni, asigurând astfel accesul pacienților care îndeplinesc criteriile de eligibilitate(proteze standard).

"Începând din această toamnă, pacienții noștri vor putea beneficia de experiența mea în chirurgia genunchiului și de a colegului meu în cea a șoldului, pentru protezarea totală a unei articulații, complet decontată. Aceasta include consultul preoperator, intervenția chirurgicală, implantul, anestezia, spitalizarea și controalele postoperatorii. Datorită susținerii financiare a Spitalului Mioveni, suntem pregătiți să oferim soluții pacienților care îndeplinesc aceste criterii de protezare," a declarat dr. Popa Theodor.

„Pentru a beneficia de intervenția chirurgicală, pacienții au nevoie de o consultație în ambulatoriul nostru de specialitate și trebuie să îndeplinească anumite criterii pentru protezare primară a genunchiului sau șoldului.

Pentru consultații este nevoie de programare la numărul de telefon 0372.791.212 și de bilet de trimitere de la medicul de familie sau specialist”, transmit reprezentanții Spitalului Orășenesc Mioveni.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.