- Monday, 08 July 2024
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 278
Calendarul celor două lansări, Spring facelift și Duster, dar și modificările legislative care au lăsat modelul electric fără subvenție au adâncit scăderile vânzărilor Dacia pe piața din Franța, cea mai mare piață a mărcii la nivel global.
Dacia a înmatriculat în luna iunie, în Franța, 13.242 vehicule, cu nu mai puțin de 15,5 procente în minus comparativ cu perioada similară din 2023, pe o piață aflată într-o scădere ușoară, de un procent.
Pe segmentul de autoturisme, scăderea a fost chiar mai mare, 16,4%, cu un total de 12.918 unități înmatriculate, ceea ce condus la o nouă scădere a cotei de piață până la nivelul de 7,1%. Ca urmare a acestei situații, vânzările Dacia au ajuns la același nivel cu Citroen, principalul competitor pe această piață (12.458 autoturisme înmatriculate, 6,9% cotă de piață). Chiar dacă marca Renault a reușit un avans de 1,3%, cu 33.772 autoturisme vândute, rezultatul grupului Renault a fost cu 3,8% sub cel de anul trecut, cota de piață diminuându-se la 26,1%.
Vânzările de autoturisme din Franța au scăzut cu 4,8% în iunie, la 181.712, pe fondul intrării în perioada de vară. După prima jumătate de an, vânzările Dacia înregistrează o scădere de 6 procente, cu un volum total de 75.737 autoturisme înmatriculate și o cotă de piață de 8,3%. Efectul schimbărilor de generații la Duster și Spring a fost, conform acestor cifre, mult accelerat față de așteptările inițiale, un rol important fiind, în cazul modelului electric, și eliminarea subvenției acordate de statul francez. Cel mai probabil, situația vânzărilor Spring nu se va îmbunătăți prea curând, având în vedere că primele livrări ale noii generații vor avea loc doar în toamna acestui an, chiar dacă au fost deschise deja comenzile cu prețuri mult mai mici decât cele anterioare.
Popular Articles
- Most read