sedc-seceta.jpgServicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni SRL aduce la cunoștința utilizatorilor serviciului de furnizare a apei potabile din aria de deservire, în special cei din zona rurală, faptul că în 𝗽𝗲𝗿𝗶𝗼𝗮𝗱𝗲𝗹𝗲 𝘀𝗲𝗰𝗲𝘁𝗼𝗮𝘀𝗲 apa trebuie folosită cu responsabilitate, strict pentru 𝗰𝗼𝗻𝘀𝘂𝗺 𝗽𝗿𝗼𝗽𝗿𝗶𝘂 şi în 𝘀𝗰𝗼𝗽 𝗺𝗲𝗻𝗮𝗷𝗲𝗿. 

Potrivit articolului 4, alineatul (1), din 𝗟𝗲𝗴𝗲𝗮 𝟮𝟰𝟭/𝟮𝟬𝟬𝟲 a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare republicată, apa distribuită prin sistemele de alimentare cu apă este destinată satisfacerii cu prioritate a nevoilor gospodărești ale populației, ale instituțiilor publice, ale operatorilor economici și, după caz, pentru combaterea și stingerea incendiilor, în lipsa apei industriale.

Totodată, conform prevederilor art. 229 din 𝗢𝗿𝗱𝗶𝗻𝘂𝗹 𝗻𝗿. 𝟴𝟴/𝟮𝟬𝟬𝟳 al Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală, utilizatorul este obligat să asigure folosirea eficientă şi raţională a apei preluate din reţeaua de alimentare cu apă, prin încadrarea în normele de consum pe persoana, unitatea de produs sau puncte de folosință, conform debitelor prevăzute în standardele în vigoare, precum și să utilizeze apa numai pentru folosințele prevăzute în contractul de furnizare a serviciilor.

Din cauza temperaturilor ridicate și a precipitațiilor reduse, sistemele de distribuție a apei înregistrează creșteri semnificative ale consumului de apă, motiv pentru care capacitatea de transport, stocare și distribuție este uneori suprasolicitată, iar orice consum exagerat poate conduce la presiune scăzută sau chiar la lipsa apei pentru o parte din consumatorii branşaţi la reţeaua publică de alimentare cu apă potabilă.

Utilizatorii sunt rugați să reducă la minim utilizarea apei potabile din rețeaua publică pentru activitățile agricole, de grădinărit sau pentru umplerea piscinelor sau bazinelor/rezervoarelor de mare capacitate, și să folosească în acest scop apă din surse proprii (fântâni, puțuri), astfel încât furnizarea serviciului de alimentare cu apă potabilă să se realizeze în condiții optime pentru toți beneficiarii serviciului.

Utilizați rațional apa! Nu o irosiți!

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.