- Wednesday, 22 May 2024
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 212
Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecţiei Muncii, în perioada 14.05-17.05.2024 s-a desfășurat Campania Națională pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, precum și dispozițiile legale privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă de către angajatorii care desfășoară activitate în domeniile:
„Cultivarea plantelor pentru înmulțire (inclusiv cultivarea plantelor ornamentale, flori etc.)” - cod CAEN 0130;
„ Activități de pompe funebre și similare”-cod CAEN 9603;
„Comerț cu amănuntul al florilor, plantelor și semințelor, comerț cu amănuntul al animalelor de campanie și a hranei pentru acestea, în magazine specializate”-cod CAEN 4776;
“ Comerț cu ridicata al florilor și plantelor”-Cod CAEN 4622.
Obiectivele campaniei:
identificarea și verificarea agenților economici care activează în domeniile anterior menționate;
eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea acestora și aplicarea sancțiunilor contravenționale corespunzătoare;
creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă.
Astfel, bilanțul acțiunilor de control desfășurate este:
nr. de controale efectuate: 100
nr. de sancțiuni aplicate: 27
valoare totală amenzi: 130.500 lei
În domeniul relațiilor de muncă a fost efectuat un numar de 50 controale. Au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 74.500 lei. Astfel, la 3 angajatori sancționați, au fost depistate ca prestând muncă nedeclarată un număr de 3 persoane, valoarea amenzilor aplicate fiind de 60.000 lei.
În domeniul securității și sănătății în muncă a fost efectuat un numar de 50 controale. Au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 56.000 lei.
Principalele deficiențe constatate: primirea la muncă a persoanelor fără încheierea în formă scrisă a unui contract individual de muncă (munca nedeclarată), neevidenţierea orelor de muncă prestate de fiecare salariat, neeliberarea adeverinţei de vechime, neasigurarea controlului medical la angajare și periodic, neasigurarea instruirii în domeniul securității și sănătății în muncă la angajare și periodic, neactualizarea planului de prevenire și protecție, neluarea măsurilor necesare pentru acordarea primului ajutor și stingerea incendiilor.
Popular Articles
- Most read
Publicitate