georgescu

Data de 19 aprilie constituie un pas major în istoria orașului Mioveni. La 19 aprilie 1989, prin Decret Prezidenţial, comuna Colibași, devenea oraşul Colibaşi. Șapte ani mai târziu, în 1996, ca urmare a unor demersuri făcute de către autorităţile locale, oraşul Colibaşi revine la vechea denumire, Mioveni.

Iar vineri 19 aprilie, Centrul Cultural Mioveni a marcat 35 de ani de la ridicarea la rangul de oraș pentru Mioveni printr-un simpozion aniversar.

Prezent la eveniment, Ion Georgescu, primarul suspendat al orașului Mioveni, a avut un discurs echilibrat și interesant. Este prima apariție publică a lui Ion Georgescu din ultimele șase luni.

”Mandatul meu expiră la validarea noului primar. Nu știu dacă voi candida sau nu la Primăria Mioveni. Am venit în Mioveni în 1985 datorită domnului director general Matea de la Dacia.

Dintre cei 35 de ani de când Mioveni este oraș, eu am administrat și parcurs 23 de ani. Cred că numai răutăcioșii pot spune că orașul nu s-a schimbat cu 180 de grade. La ora actuală, avem 11.500 de apartamente în Mioveni. Am ajuns de la 4.500 la 38.000 de locuitori, avem toate naționalitățile în comunitate. Orașul Mioveni este cunoscut până în Asia”, a declarat Ion Georgescu, primarul suspendat al orașului Mioveni, în cadrul evenimentului transmis de ArgeșPlus.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.