IMPREUNA-PENTRU-OAMENI.jpgPrimăria Municipiului Pitești se alătură campaniei „Împreună pentru oameni”, desfășurată în perioada 14 - 19 aprilie 2024, în parteneriat cu Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România - Conferința Oltenia, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Argeș, Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor din România, Asociația "Ridică-te și umblă", Asociația pentru Sănătate, Educație și Familie Filiala Oltenia, Asociația Creștină pentru Educație și Sănătate Pitești, Amicus Pitești, sponsori medicali fiind Samsung Medical, Liamed Aparatură Medicală și Philips.

Scopul acestei campanii este de a oferi servicii și evenimente gratuite în domeniile medical, social și educațional, în municipiul Pitești

Dintre acțiunile care vor avea loc în cursul săptămânii menționăm: sprijin material pentru persoanele asistate social și servicii de taxi gratuite pentru persoanele cu dizabilități.

În colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș, se vor  susține, în licee din  municipiul Pitești, seminare anti-adicții, pentru dezvoltare personală și orientare profesională.

În cadrul programului de sănătate „Din grijă pentru tine”, vor fi desfășurate activități medicale în 25 de cabinete amenajate la Pitești Arena, str. Basarabiei nr. 35, în perioada 14 - 16 aprilie 2024. 

Cei înscriși pe site-ul www.dingrijapentrutine.ro vor beneficia de consultații gratuite pentru specialitățile: cardiologie, dermatologie, medicină internă, ORL, neurologie, nefrologie, diabet, nutriție și boli metabolice, gastroenterologie, consiliere psihologică etc. 

De asemenea, vor fi efectuate ecografii mamare, abdomino-pelvine, ecografii Doppler carotidian și de membre inferioare. 

Detalii despre serviciile medicale oferite pot fi accesate pe site-ul www.dingrijapentrutine.ro .

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.