animale-companie.jpgÎn anul 2022, conform raportului FEDIAF (Federația Europeană a Industriei Produselor Alimentare pentru Animale de Companie), în Europa existau 105.35 milioane de câini și 127.16 milioane de pisici deţinute ca animale de companie.

Cu peste 10 milioane de câini și peste 15 milioane de pisici, Germania deține cea mai mare populație de câini și pisici din Europa. Germania este însă şi țara cu cea mai mare populație umană din Europa.

Însă, raportat la numărul de locuitori, în România există cel mai mare număr de câini și pisici ca animale de companie în Europa. Astfel, în 43% dintre locuințe există cel puțin un câine și în 48% cel puțin o pisică, în timp ce în toată țara există peste 8.6 milioane de câini și pisici cu proprietar. Aceasta face ca România să fie țara cu cel mai mare număr de animale de companie -câini şi pisici- deţinute pe cap de locuitor.

Aşadar, este evident că cel puțin pentru jumătate din populația țării nu este admisibilă și aprobabilă strategia inumană și imorală de gestionare a câinilor prin ucidere.

Într-o societate în care în jumătate din case sunt animale de companie, câini și pisici, este surprinzător că, de 20 de ani, autorităţile din România derulează programe de eutanasiere și că există atâtea imagini crude ale comportamentului unor indivizi față de aceste animale, spune Carmen Arsene, preşedinte FNPA.

Din 2010 numărul de câini a crescut cu aproximativ 32 de milioane, iar numărul pisicilor în casele oamenilor a crescut cu aproximativ 42 de milioane.

Considerăm că această creștere semnificativă a numărului de câini și pisici în casele oamenilor din Europa se datorează inclusiv adoptării de animale fără stăpân din țări precum România, de către țări precum Germania, Austria, Marea Britanie etc, în scopul salvării de la maltratare și eutanasiere. Desigur, situația cruntă din România a determinat inclusiv românii să adopte animale de pe străzi și din adăposturi, contribuind, de asemenea, cu un procent semnificativ la creşterea numărului de câini în locuințele din România.

Din ce în ce mai mulți oameni se apropie de animale prin empatie, iubire și bucuria de a avea în casa lor cel puțin un animal de companie și de a vedea beneficiile unei vieți în comuniune cu acestea. Ca societate, ne îndreptăm în această direcție. Însă, prin lipsa de etică şi corectitudine în aplicarea legilor şi strategiilor, legiuitorii, autoritățile responsabile și operatorii adăposturilor publice mai au de acceptat că, într-o societate empatică și morală, businessul generat din uciderea animalelor nu trebuie să primeze, spune Carmen Arsene.

 

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.