permis-la-16-ani.jpgCodul rutier urmează să fie modificat, potrivit unui proiect de lege ce a primit azi votul decisiv din Parlament, cel al deputaților, astfel încât proba teoretică a examenului pentru obținerea permisului de conducere să se poată susține oriunde în țară, nu doar în localitatea sau regiunea de domiciliu, iar intervalul de timp necesar obținerii permisului auto, ce conține perioada de școlarizare, dar și cele două etape ale examenului, mai exact, proba teoretică și cea practică, să se reducă.

Proba teoretică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere se va putea susține la orice autoritate competentă de pe teritoriul României, nu doar la “autoritatea competentă pe raza căreia solicitanții își au domiciliul ori reședința”, așa cum stabilește acum Codul rutier.

Pe de altă parte, proba practică pentru obținerea permisului de conducere și eliberarea acestuia se va putea susține doar în fața autorității competente pe raza căreia solicitanții își au domiciliul ori reședința. 

Schimbarea apare în proiectul de lege ce merge acum la promulgarea președintelui țării și care vizează modificarea condițiilor prevăzute în prezent de Codul rutier (OUG 195/2002) pentru obținerea permisului de conducere.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.