- Thursday, 08 February 2024
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 434
Registrul Auto Român (RAR) va elibera, începând cu 1 decembrie 2024, conform legii, certificatul RAR Auto Pass persoanelor care vând un autovehicul, astfel încât acesta să poată fi oferit cumpărătorului în momentul tranzacţiei, a anunţat joi instituţia.
Potrivit sursei citate, certificatul RAR Auto Pass va costa în jur de 50 de lei, iar pentru a obţine documentul nu este nevoie ca vehiculul să fie prezentat la RAR.
„Documentul va fi eliberat la vânzarea maşinii pentru a putea fi prezentat cumpărătorului, conform legii 142 din 2023 şi OMTI 210 din 2024, şi se adresează maşinilor deja înmatriculate în România. RAR Auto Pass va conţine informaţii esenţiale despre istoricul kilometrajului, dar şi despre istoricul de accidente care au afectat sistemele de siguranţă ale autovehiculului”, se menţionează în comunicat.
Conform sursei citate, la sfârşitul lunii mai (2024) aplicaţia RAR Auto Pass va fi gata din punct de vedere al platformei digitale (conform termenului legal) şi va fi distribuită către toate entităţile care vor completa în aceasta, datele necesare eliberării certificatului RAR Auto Pass (serviceuri, staţii ITP, ateliere pentru inspecţii tahografe şi/sau limitatoare de viteză, producătorii de vehicule rutiere).
Reprezentanţii Registrului Auto Român susţin că este nevoie de minimum 6 luni pentru a fi colectate suficiente date astfel încât imaginea de ansamblu asupra unui vehicul să fie cât mai relevantă. Prin urmare începând cu 1 decembrie 2024, RAR va elibera, conform legii, persoanelor care vând un autovehicul, certificatul RAR Auto Pass, astfel încât acesta să poată fi oferit cumpărătorului în momentul tranzacţiei.
„În certificat se vor regăsi date complexe despre istoricul maşinii respective, începând cu valoarea odometrului (kilometrajul) până la numărul de identificare al autovehiculului, data şi natura evenimentelor rutiere în care a fost implicat, detalii despre avariile grave la sistemele de frânare şi direcţie, precum si tipul intervenţiei pe vehicul (întreţinere, reparaţie, actualizare de soft etc.)”, se mai precizează în comunicat.
RAR va elibera gratuit un certificate de negare în situaţia puţin probabilă în care, în momentul interogării aplicaţiei nu este găsită nicio informaţie despre un anumit vehicul.
Popular Articles
- Most read
Publicitate