- Wednesday, 07 February 2024
- Written by Denis Grigorescu
- Hits: 701
Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat ca începând cu data de 1 martie a.c. judecătoarea Alina Marilena Oprea să se transfere de la Judecătoria Pitești la Tribunalul Argeș. Aceasta este cel mai tânăr președinte al secției penale de la Judecătoria Pitești, funcție în care a fost numită în decembrie 2021.
Alina Marilena Oprea a cerut încă de anul trecut transferul la Tribunalul Argeș, una dintre instanțele cele mai aglomerate din țară. Numai că, deși Tribunalul Argeș fusese de acord cu transferul, având nevoie acută de judecători, cererea acesteia a fost respinsă atât de către Judecătoria Pitești, cât și de către Consiliul Superior al Magistraturii (în noiembrie 2023). Asta deși Judecătoria Pitești recunoscuse că activitatea acesteia este una foarte apreciată.
Drept urmare, Alina Marilena Oprea a contestat la Înalta Curte de Casație și Justiție respingerea transferului. Iar pe 31 ianuarie a.c., contestația sa a fost admisă definitiv, după cum ne-au precizat în exclusivitate reprezentanți ai Înaltei Curți. Drept urmare, Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru judecători, a fost obșigat să emită o hotărâre prin care să dispună transferul Alinei Marilena Oprea de la Judecătoria Piteşti la Tribunalul Argeş.
Alina Marilena Oprea este judecător de peste 10 ani.
Popular Articles
- Most read
Publicitate