tudosoiu

Într-un sistem de învățământ românesc ce are nevoie constantă de repere, inspectorul școlar general Dumitru Tudosoiu este un exemplu de deschidere, comunicare și implicare în relația cu elevii, cadrele didactice și părinții. Cel mai longeviv și apreciat inspector școlar general din istoria Argeșului, Dumitru Tudosoiu consideră că în educație trio-ul cadru didactic-copil-părinte funcționează asemenea unui trepied.

”Dacă oricare dintre membrii acestui trio este mai puțin implicat, se va rupe echilibrul necesar pentru ca lucrurile să meargă așa cum trebuie pentru copil. Un aspect crucial în acest trio este reprezentat de comunicare. Schimbul de opinii, prezentarea punctelor de vedere uneori diferite sunt în măsură să îmbogățească toți membrii acestui trio”, spune Dumitru Tudosoiu.

Iar vineri 12 ianuarie, Dumitru Tudosoiu a arătat încă o dată cu fapta că este alături de elevi, participând cu entuziasm și interes la Colegiul Național Alexandru Odobescu la prima întrunire a Consiliului Județean al Elevilor, prilej de dezbateri interesante și identificare de soluții pentru a consolida relația școală-copil-familie, sau cadru didactic-copil-părinte. Iar Dumitru Tudosoiu a fost o prezență interactivă și totodată foarte activă, dialogând cu elevii, ascultându-le opiniile și sugestiile, venind la rândul său cu propuneri și soluții.

”Este importantă această coeziune, este important să colaborăm și să ascultăm, poate mai cu seamă noi, adulții, întrucât modul în care copiii văd lumea nu poate fi descoperit altfel. Sunt bucuros să descopăr interes pentru aceste întâlniri și convins că deschiderea noastră spre ele va genera plusuri pe care le vom cristaliza poate nu neapărat în cel mai scurt timp, însă cu certitudine o vom face”, mai precizează Dumitru Tudosoiu, inspector școlar general al județului Argeș.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.