ciprian-turlea-pod.jpgPodul peste râul Argeșel, care va face legătura între orașul Mioveni și comuna Davidești, va fi inaugurat în a doua parte a acestui an, anunță viceprimarul Ciprian Țurlea. Constructorul a finalizat montarea tablierului metalic al podului, precum și o parte considerabilă a arcului metalic care va avea o înălțime de peste 35 metri. 

Podul face legătura între DN73D și DC85 și este realizat cu fonduri nerambursabile din bugetul C.N.I., în valoare de peste 19.000.000 lei .

Unicitatea acestui pod constă în faptul că cele două două benzi de circulație sunt prevăzute cu un sistem de degivrare autonom, montat în stratul de rulare. 

Astfel, în funcție de condițiile meteorologice, senzorii de temperatură și umiditate pornesc automat sistemul de dezghet.

Acest sistem curăță rapid podul în caz de polei sau de ninsori abundente, prevenind alunecarea accidentală și acumularea de zăpadă.

Podul de la Racovița este primul din Arges care va dispune de un asemenea sistem de degivrare.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.