iana matei

De peste 24 de ani, Iana Matei conduce în Argeș Reaching Out, singura asociaţie autorizată pentru recuperarea şi protecţia fetelor care cad pradă sclaviei sexuale. Iar Iana Matei a salvat până acum peste 600 de fete din mâinile traficanților de persoane, fiind premiată inclusiv de Departamentul de Stat şi Camera Lorzilor.

La sfârșitul acestei luni, Reaching Out și Iana Matei au fost recompensate cu Premiul Shalom pentru Drepturile Omului, premiu de către Shalom Working Group for Justice and Peace, o importantă organizație cu sediul în orașul german Eichstätt. Premiul este acordat anual exclusiv din donații, iar în acest an pentru Reaching Out au fost strânși 31.000 de euro.

“Cu ajutorul financiar oferit de acest premiu, nu doar că putem funcționa în continuare, ci și să adăpostim și să protejăm mai multe fete”, spune Iana Matei.

Iana Matei a fost declarată în 2006 „Eroul anului” chiar de către Departamentul de Stat al SUA pentru lupta ei constantă împotriva traficului de fiinţe umane, fiind recompensată în 2007 cu „Premiul pentru Abolirea Sclaviei” decernat de Camera Lorzilor din Marea Britanie. În 2010 a fost desemnată “Europeanul anului” de către Reader’s Digest, pentru salvarea a sute de minore de la prostituţie forţată.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.