- Thursday, 26 October 2023
- Written by Denis Grigorescu
- Hits: 1241
Joi 26 octombrie, de Sfântul Dumitru, șase personalități ale Argeșului își serbează ziua onomastică. Este vorba de șase oameni care sunt un exemplu de implicare și de reușită în comunitate.
Pentru Dumitru Sorin Sorescu, perfecționarea continuă și performanța sunt două constante foarte vizibile. Cu experiență în mediul privat, în învățământ și în conducerea DSVSA Argeș, Sorin Sorescu este la ora actuală unul dintre cei mai experimentați și apreciați directori de instituții publice din Argeș, dovezi concrete în acest sens fiind și rezultatele excelente pe care le înregistrează DSVSA Argeș de când Sorin Sorescu ocupă funcția de director executiv, inclusiv atragerea de fonduri europene pentru proiecte majore.
Inspector școlar general din mai 2022, Dumitru Tudosoiu este un exemplu de dedicare și comunicare. Un lider modern pentru care rezultatele vorbesc. Un lider apreciat și respectat deopotrivă de către cadrele didactice și de elevi. Iar Dumitru Tudosoiu este și cel mai longeviv inspector școlar general din istoria Argeșului, mai deținând această funcție în perioada mai 2014- august 2020.
Prorector coordonator al Centrului Universitar Pitești, Dumitru Chirleșan este unul dintre artizanii fuziunii Universității din Pitești cu Politehnica București, fuziune în urma căreia s-a creat Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, una dintre cele mai puternice instituții de învățământ superior din România. Cu mai multe mandate de rector la activ, Dumitru Chirleșan a reușit să facă la Pitești un centru universitar de primă mărime.
Director general al Ronera Rubber, Dumitru Radu a făcut din această companie foarte respectată un furnizor important și de încredere pentru industria auto din România. Ronera Rubber a devenit, de-a lungul anilor, o firmă de prestigiu între companiile producătoare de articole tehnice de cauciuc și plastic datorită felului în care își respectă partenerii de afaceri, prin calitatea serviciilor furnizate, promptitudinea livrărilor și fiabilitatea produselor.
De mulți ani, Dumitru Grecu este un nume reprezentativ pentru promovarea constantă a turismului în Argeș. Preşedinte al Asociaţiei Turistice Transfăgărăşan (ce include 20 de firme cu activitate în turism pe Transfăgărăşan) şi patronul unui hotel cu 60 de camere situat pe malul lacului Vidraru, Dumitru Grecu susține constant dezvoltarea turismului. Iar rezultatele se văd.
Un alt sărbătorit este colonelul în rezervă Dumitru Șovar, președinte Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere-SRI Argeș, un exemplu de verticalitate și profesonalism.
FinanciarPress.ro le urează tuturor sărbătoriților ”La mulți ani!”
Popular Articles
- Most read