catuse2.jpgÎn temeiul delegării din partea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, și în urma apariției în spațiul public a informațiilor referitoare la arestarea preventivă a unui minor ca urmare a săvârșirii infracțiunii de ultraj, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să transmită următoarele:

În ziua de 19 octombrie a.c., un minor de 16 ani, din Lunca Corbului, care se afla la sediul unei instanțe de judecată, unde era însoțit de mama acestuia, fiind evacuat în afara sediului de către personalul cu atribuții în acest sens din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș, ar fi lovit pe unul dintre jandarmi.

Ca urmare a acestui eveniment, în cauză a fost informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, sub spectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, împreună cu polițiștii delegați din cadrul Biroului de Investigații Criminale Pitești, au continuat cercetările, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice.

După administrarea probatoriului, în cursul zilei de 20 octombrie, procurorul de caz a dispus reținerea pentru 24 de ore a minorului de 16 ani, în sarcina acestuia fiind reținute săvârșirea a două acte materiale ale infracțiunii de ultraj, precum și a infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

În cursul zilei de 21 octombrie, minorul în cauză a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței competente, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

De asemenea, în cauză se desfășoară cercetări și față de mama minorului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, femeia în cauză, de 47 de ani, fiind cercetată în stare de libertate.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.