casa-de-pensii-argeds.jpgCasa Județeană de Pensii Argeș anunță că pentru seria 16 de bilete de tratament balnear din acest an, cu date de plecare în perioada 29 octombrie – 1 noiembrie 2023, în Argeș au fost repartizate 119 bilete de tratament balnear. 

Acestea sunt în stațiunile: 1 Mai, Amara, Buziaș, Căciulata, Covasna, Felix, Govora, Herculane, Olănești, Pucioasa, Saturn, Slănic Prahova.

Repartiția poate fi consultată și pe site-ul instituției www.cjparges.ro.

Eliberarea biletelor se face până în data de 20 octombrie 2023, conform planificării care este anunțată telefonic fiecărui beneficiar. 

Au rămas bilete pentru care nu au fost solicitări în stațiunile: 1 Mai – 3 bilete, Amara -9 bilete, Bala – 2 bilete, Buziaș – 1 bilet, Moneasa – 2 bilete, Saturn – 1 bilet. Contribuția individuală a unui bilet de tratament este de 50% din cuantumul brut al pensiei, inclusiv din pensia brută acordată, dacă beneficiază de drepturi de pensie din alte sisteme neintegrate sistemului public de pensie. 

În cazul pensionarilor care au și calitatea de asigurat, contribuția individuală este de 50% din cuantumul brut total al drepturilor de pensie și câștigul brut de natură salarială care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale din luna anterioară celei în care se face repartiția. Biletul de tratament se eliberează personal titularului, pe baza actului de identitate.

Acesta va avea asupra lui cuponul lunii septembrie 2023 (original sau copie) și xerocopia biletului de trimitere de la medicul de familie. 

Plata contribuției individuale se poate face numerar sau cu cardul la ghișeul bilete de tratament balnear.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.