- Friday, 29 September 2023
- Written by Denis Grigorescu
- Hits: 1845
A făcut ocolul țării cazul elevului de 17 ani de la Liceul Tehnologic Construcții Mioveni care a fost arestat pentru 30 de zile după ce miercuri 27 septembrie a bătut o colegă de la o clasă paralelă, împingând-o la perete și lovind-o de mai multe ori cu picioarele în mandibulă, după ce aceasta a căzut la pământ. Eleva a fost operată de urgență la mandibulă, părăsind spitalul în dimineața zilei de 28 septembrie.
FinanciarPress.ro a luat legătura cu Ghiorghe Dinuță, directorul Liceului Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni pentru a afla dacă se va lua măsura justificată a exmatriculării în acest caz extrem de grav.
”La nivelul unității școlare am dispus crearea unei comisii de cercetare disciplinară. Încă nu s-a încheiat această cercetare. Cel mai probabil, îl vom exmatricula pe elevul respectiv. Susțin foarte clar exmatricularea unor astfel de elevi care înțeleg să se comporte altfel decât normal. Oricine se va mai comporta așa va fi exmatriculat. Legat de elevul respectiv, el va fi sigur exmatriculat, cu drept de reînscriere în altă unitate școlară, conform legii. Sper să nu se mai întâmple astfel de cazuri”, a declarat pentru FinanciarPress.ro directorul Ghiorghe Dinuță. Conform Legii Educației, elevul violent se va putea reînscrie în altă unitate școlară, însă în anul școlar următor, acesta pierzând astfel un an școlar.
Surse apropiate anchetei ne-au precizat că cei doi elevi, acum în clasa a XII-a, au fost prieteni foarte buni, se știau de patru ani și în toată această perioadă s-au certat și împăcat de mai multe ori.
Popular Articles
- Most read
Publicitate