- Wednesday, 27 September 2023
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 308
Plafonarea cotelor de adaos comercial la 14 categorii de produse agricole și alimentare va fi aplicată până la finalul acestui an, conform unui amendament adoptat în plenul Senatului la ordonanța de urgență a Guvernului prin care a fost instituită măsura.
Cotele de adaos comercial practicate de procesatori și comercianți au fost stabilie de Guvern, prin ordonanță de urgență, începând cu 1 august, la maximum 20%, în timp ce cota de adaos comercial practicată pe întreg lanțul de distribuție, indiferent de numărul distribuitorilor, poate fi de maximum 5% față de prețul de achiziție în cazul a 14 produse agricole și alimentare, conform ordonanței aprobate de Guvern.
Prevederile au fost stabilite pentru 3 luni, dar Executivul avea în vedere atât prelungirea măsurii, cât și extinderea listei de produse.
Senatorii din comisia pentru agricultură au dezbătut recent ordonanța de urgență a Guvernului și au amendat articolul care prevedea aplicarea acesteia pentru doar 90 zile, stabilind în schimb că se va aplica până la 31.12.2023.
Forma amendată a ordonanței și adoptată acum de plenul Senatului va fi transmisă pentru dezbatere și vot final Camerei Deputaților.
Popular Articles
- Most read