- Wednesday, 06 September 2023
- Written by Denis Grigorescu
- Hits: 371
Romanian Science Festival invită școlile, profesorii și elevii din Argeș să participe la patru evenimente științifice în Pitești, Mioveni, Rucăr și Câmpulung Muscel.
În total, aceștia vor vedea 350 de experimente interactive pe științe precum inteligența artificială, medicină, biologie, chimie, fizică, matematică, sustenabilitate, geografie, neuroștiințe, imunologie, astronomie.
Cea de-a patra ediție Romanian Science Festival Argeș va avea loc între 13-16 septembrie. În urma succesului de anul trecut și numărului mare de participanți, Romanian Science Festival (RSF) revine în județul Argeș cu cea mai mare ediție de până acum, oferind din nou experimente științifice, artă și distracție. Festivalul va vizita anul acesta și comuna Rucăr pe lângă celelate trei localități care sunt deja în program: Mioveni, Câmpulung Muscel și Pitești.
Un număr record de voluntari s-au înscris la ediția din acest an: 800 de voluntari elevi, membri ai comunităților locale, antreprenori și pasionați de științe, dar și 75 de mentori locali din rândul profesorilor.
De asemenea, anul acesta festivalul va aduce o inițiativă inedită în cadrul programului - dialogul dintre știință și artă, având 3 mentori reprezentând artele vizuale și muzica, coordonatori ai unui grup de 50 de voluntari elevi. Astfel, festivalul susține interdisciplinaritatea și diversitatea în procesul de învățare.
Pe parcursul celor patru zile, festivalul va aduce publicului atât din mediul urban, cât si din cel rural o perspectivă nouă, diversă și creativă asupra științelor si a practicalității acestora.
Iată programul festivalului
- 13 Septembrie, 10.00 -14.00 - Caravana Romanian Science Festival la Rucăr, organizată la Liceul Tehnologic Victor Slăvescu (intrare liberă)
- 14 Septembrie, 9.00 - 12.00 - Caravana Romanian Science Festival în Câmpulung Muscel, organizată la Colegiul Național Dinicu Golescu (intrare liberă de la 10.30, intrare pe baza de invitație între 9.00-10.30)
- 14 Septembrie, 12.00 - 16.00 - Caravana Romanian Science Festival în Mioveni, organizată pe Platoul Casei de Cultură (intrare liberă)
- 16 Septembrie, 11.00-17.00 - Târgul de științe Pitești Science Festival, organizat în Piața Primăriei Pitești (intrare liberă)
La evenimentele Romanian Science Festival din Județul Argeș vor participa în total 26 mentori, cercetători și profesioniști din diferite domenii, veniți din 7 țări exclusiv pentru festival. Printre ei se numără Eliza Casapopol, o tânără eminentă originară din Mioveni, absolventă a Universității Oxford și care în prezent lucrează la Microsoft în Olanda.
Scopul principal al evenimentului este de a sprijini educația științelor din România prin metode non-formale prin implicarea diasporei academice. Evenimentul dorește să ofere o platformă care reunește pasionații de știință, cultivând astfel parteneriate cu organizații autohtone, inițiative locale, ateliere, cluburi și instituții de învățământ pre-universitar și universitar.
Fiecare eveniment de tip Caravana RSF va dura jumătate de zi, timp în care grupul de mentori RSF călătorește în fiecare din aceste orașe pentru a aduce științele mai aproape de mii de elevi care studiază în mediul rural și urban mic. Ei vor explica tinerilor despre domeniul lor de activitate și cum au ajuns să urmeze o carieră în științe, creând astfel modele pentru elevi în domeniul cercetării științifice. În toate cele trei locații, voluntarii experimentatori locali alături de mentorii RSF vor organiza un târg interactiv de experimente deschis publicului larg. De asemenea, participanții vor putea să participe la ateliere de robotică, inteligență artificială, matematică, chimie, medicină, fizică, biologie, geografie și sustenabilitate.
Popular Articles
- Most read
Publicitate