pompier-erou.jpgO nouă avarie s-a produs, miercuri, la o conductă de gaze din localitatea Bascov, 15 persoane fiind evacuate din zonă, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş.

"Pompierii de la Detaşamentul Piteşti au fost solicitaţi să intervină în comuna Bascov, strada Serelor, cu o autospecială de intervenţie, o autospecială CBRN şi o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat în cazul unei conducte de gaz avariată. Au fost evacuate 11 persoane de la o unitate de cazare din zonă", au precizat reprezentanţii ISU Argeş.

Conform aceleiaşi surse, ulterior au mai fost evacuate alte patru persoane. La faţa locului au ajuns şi echipele societăţii de distribuţie, care au oprit furnizarea gazului pe conducta avariată.

Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Poliţiei Române, din cauza incidentului a fost restricţionată circulaţia pe ambele sensuri al DN 7, valorile de trafic fiind ridicate atât spre autostrada A1, cât şi spre Râmnicu Vâlcea.

Un incident similar, în urma căruia a fost blocată traficul rutier, a avut loc marţi dimineaţă, în comuna Bascov, în timpul unor lucrări.

"La faţa locului intervin patru echipaje de pompieri cu două autospeciale pentru stingerea incendiilor, o autospecială CBRN şi o ambulanţă SMURD. A fost anunţat şi distribuitorul de gaze pentru luarea măsurilor ce se impun. Întrucât scurgerile sunt însemnate cantitativ, au fost evacuate persoanele de la o clădire de birouri din apropiere şi s-a oprit traficul în zonă", se preciza într-o informare transmisă de ISU Argeş.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.