droguri-bun1.jpgPolițiștii Brigăzii pentru Combaterea Criminalității Organizate Pitești, împreună cu un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Pitești, au continuat cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri și au reținut un bărbat, de 39 de ani, din București.

La data de 22 august a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Drăganu au depistat, în trafic, pe DN 7, în localitatea Drăganu, un autoturism, condus de bărbatul, de 39 de ani, din București. 

În urma controlului efectuat asupra autoturismului, au fost descoperite droguri de risc și de mare risc, respectiv cantități de cannabis, ecstasy și metonitazene (opioid), ascunse în trusa medicală aflată în portbagaj, precum și instrumente pentru cântărire și porționare (cântar, grinder).

Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că bărbatul figura sub măsura controlului judiciar, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest și drugtest, rezultatele fiind negative.

Întrucât bărbatul prezenta un comportament specific consumului de substanțe psihoactive, a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice.

Cercetările au fost preluate de polițiștii Serviciului Antidrog din cadrul B.C.C.O. Pitești, iar bărbatul a fost condus la sediul D.I.I.C.O.T., pentru audieri. 

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş, cu propunerea de arestare preventivă a bănuitului, pentru 30 de zile.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.