bradu2.jpg

Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, a demonstrat de-a lungul timpului că este foarte atașat de copii, prin acțiunile și proiectele sale dedicate celor mai mici locuitori din comună.

Ultima acțiune în acest sens este inaugurarea unui nou loc de joacă pentru copii, care a avut loc ieri seară, spre bucuria copiilor, dar și a părinților, care foarte mulți dintre aceștia veneau seara, după ce ieșeau de la serviciu, cu copiii în parcurile din Pitești.

Noul loc de joacă este realizat în zona Târgului Săptămânal, pe strada Livezilor.

bradu4.jpg

„Dragi brădeni, mă bucur să vă anunț faptul că am dat în folosință locul de joacă amenajat pe strada Livezilor!

După cum știți, zona respectivă era inundată frecvent atunci când ploua, însă în urma investițiilor efectuate (stație de pompare a apelor și achiziționarea unui teren pe care a fost introdusă canalizare pluvială în vederea evacuării apelor spre strada Magnoliei) am reușit să rezolvăm această problemă.

Ulterior, am decis să folosim la capacitate maximă terenul achiziționat, prin amenajarea unui parc și a unui loc de joacă pentru părinții și copiii din zonă. Iată că în această seară am reușit să dăm în folosință acest spațiu de relaxare.

În perioada următoare, îmi propun reabilitarea tuturor locurilor de joacă din comună după modelul celui de pe strada Livezilor.

De asemenea, vor fi amenajate două noi locuri de joacă pe malul lacului Ilma, dar și în apropierea Căminului Cultural, acolo unde va fi astupat lacul din zonă (cel acoperit de papură).

Doamne ajută!”, a transmis primarul Dan Stroe pe contul său de Facebook.

joaca-bradu2.jpg

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.