ploaie.jpgAdministraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, atenţionări Cod galben de instabilitate atmosferică, valabile până marţi dimineaţa în mai multe zone din ţară, inclusiv tot județul Argeș. 

Conform prognozei de specialitate, pe parcursul zilei de luni, între orele 10:00 - 21:00, va fi instabilitate atmosferică local în judeţe din Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova şi în zona montană, ce se va manifesta prin perioade cu averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat vijelii şi grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20 - 25 l/mp şi pe alocuri de peste 30 - 40 l/mp.

Meteorologii precizează că astfel de fenomene vor fi şi în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse, iar vântul va avea intensificări în extremitatea de sud-vest a ţării.

Totodată, în intervalul 31 iulie, ora 21:00 - 1 august, ora 3:00, instabilitatea atmosferică va continua să afecteze judeţele Tulcea şi Constanţa. În aceste zone vor fi averse torenţiale, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20 - 25 l/mp, izolat de peste 30 - 40 l/mp.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.