- Monday, 17 July 2023
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 404
Legea care urmează să reglementeze, din 2026, noua taxare a folosirii drumurilor publice a fost promulgată recent de șeful statului. Vechea rovinietă se va aplica numai vehiculelor ușoare, de până la 3,5 tone, iar posesorii vor plăti mai mult, în funcție de categoria mașinii, clasa de poluare a acesteia și durata de folosință a drumurilor publice.
Pentru vehiculele grele se va introduce un nou concept, TollRo, care presupune că taxarea se face prin înmulțirea numărului de kilometri parcurși cu valoarea unitară a TollRo, ce va fi stabilită ulterior.
Proiectul cu noul sistem pentru taxele de drum, care urmează să fie aplicat de la 1 ianuarie 2026, a devenit, după promulgare, Legea 226/2023. Documentul face distincție între ”vehicule ușoare” și ”vehicule grele”, fapt care se va reflecta în modul în care va fi taxată circulația lor pe drumurile publice. Pe scurt, autoturismele și alte vehicule ușoare vor plăti și pentru gradul de poluare, iar vehiculele grele - ”la kilometru”.
Noul regim legal are la bază principiul ”poluatorul plătește” și este o consecință a obligațiilor asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență, la capitolul ”transport sustenabil”, susțin autoritățile. În momentul de față, toate vehiculele care circulă pe drumurile publice din România sunt obligate să plătească rovinieta, diferențierea la tarifare fiind determinată exclusiv de categoria vehiculului.
Rovinieta, numai pentru vehicule de până la 3,5 tone
Conform noii legi, rovinieta se va aplica vehiculelor cu o masă totală mai mică sau egală cu 3,5 tone, indiferent de destinația acestora - de transport persoane sau mărfuri.
Valoarea acesteia va fi stabilită pe noi criterii, diferite de cele valabile în momentul de față. Pe lângă categoria vehiculului (existentă și acum), vor fi introduse drept criterii de diferențiere clasa de emisii poluante în care este încadrat și durata de parcurs (care include perioada de deplasare, precum și pe cea de staționare). Astfel, prețul rovinietei va deveni direct proporțional cu nivelul de poluare al autoturismului.
Rovinieta va putea fi achiziționată pentru zece zile, 30 de zile, 60 de zile și 12 luni, iar nivelul acesteia va fi stabilit prin ordin al Ministerului Transporturilor. În momentul de față, rovinieta poate fi plătită pentru una, șapte, 30, 90 de zile sau pentru un an și se aplică tuturor vehiculelor, indiferent de specificul ori caracteristicile tehnice pe care le au acestea.
Conform noii legi, neplata rovinietei este contravenție, iar amenda aferentă va fi cuprinsă între minim dublul valorii anuale a acestui tarif și un maxim care reprezintă de patru ori contravaloarea anuală a rovinietei.
TollRo, noua taxă pentru vehicule grele
În ceea ce privește vehiculele cu o masă mai mare de 3,5 tone (care sunt destinate transportului de marfă sau celui mixt), acestea vor fi supuse unui sistem de taxare diferit, denumit TollRo, care va fi interoperabil cu sistemele similare din celelalte țări membre ale UE.
Noua formulă de taxare va presupune tarifarea utilizatorilor în funcție de distanța parcursă pe drumurile din România. TollRo se va calcula prin înmulțirea tarifului unitar cu distanța parcursă. La fel ca în cazul rovinietei, valoarea tarifului unitar ar urma să fie stabilită prin ordin de ministru.
În ceea ce priveste utilizatorii de vehicule grele, în cazul neachitării aceștia vor fi obligați la plata unor tarife compensatorii cuprinse între de 100 de ori contravaloarea TollRo datorat (dar nu mai mult de 1.000 de lei), în cazul în care poate fi determinată distanța parcursă, și 2.000 lei, în cazul în care nu poate fi determinată distanța parcursă.
Popular Articles
- Most read
Publicitate