carpathia1.jpgFundația Conservation Carpathia sprijină Asociația Montană Carpați (AMC) și Salvamont Argeș în refacerea refugiilor montane din Munții Făgăraș, primul refugiu realizat prin intermediul acestui parteneriat fiind cel din Șaua Scării. Parteneriatul își propune ca Fundația Carpathia să sprijine refacerea a cel puțin un refugiu pe an, prin susținerea costurilor de transport aerian pentru structura adăposturilor și a pieselor din componența refugiilor montane.

 Noul refugiu montan Scara va fi amplasat în locul vechiului refugiu, în Șaua Scării, la altitudinea de 2.146 m, în apropierea Vârfului Negoiu (2.535 metri) și a Custurii Sărății (unul dintre cele mai expuse și dificile segmente din Munții Făgăraș), și va fi deschis drumeților în luna august. Acesta va avea o suprafață de 36 mp, este împărțit în două zone – un vestibul și un spațiu comun cu loc de luat masa și dormit –, și va adăposti între 15 și 18 persoane. Lucrările pentru refugiul Scara au început în vara anului 2021 cu eliberarea platformei refugiului dezafectat și cu pregătirea fundației pentru amplasarea noului refugiu. Proiectul este rezultatul colaborării unei echipe care cuprinde arhitecți, ingineri, montaniarzi, ONG uri, instituții publice și private. Vechiul refugiu Scara a fost distrus în 2018, cel mai probabil, de fenomenele meteorologice extreme.

„Sprijinul Fundației Conservation Carpathia ne bucură și ne ajută să ne ambiționăm pe mai departe, spre alte segmente de pe impresionanta creastă a Făgărașului, apoi din alte locuri în care infrastructura de adăpostire pentru montaniarzi a avut de suferit, sau nu există deloc și ar fi necesară. Credem că siguranța oamenilor într un areal natural complex, impunător – și cu pasaje dificile – precum avem în acești munți își are locul ca parte din misiunea mai mare de conservare a Carpathia. Oamenii care se simt în siguranță pe munte se vor întoarce acolo și a doua oară, vor aprecia mai mult ce văd în jur, vor vrea să contribuie și ei la protecție și, de ce nu, poate vor deveni ambasadori ai zonei.“ – Marius Coviltir, președintele Asociației Montane Carpați.

„Protejăm ceea ce iubim atât de mult, natura sălbatică a Munților Făgăraș, însă ne dorim ca oamenii să vină pe munte pentru a se reconecta cu natura acestora prin drumeții sigure. Suntem alături de Asociația Montană Carpați și Salvamont Argeș în procesul de refacere a refugiilor din Munții Făgăraș, și i susținem cu transportul aerian al acestora. Ne propunem să realizăm împreună cel puțin un refugiu pe an și să contribuim, astfel, la dezvoltarea infrastructurii viitorului Parc Național Munții Făgăraș”, au declarat Christoph și Barbara Promberger, directori executivi ai Fundației Conservation Carpathia.

Munții Făgăraș sunt printre cei mai spectaculoși și mai dificili munți din Carpații României. Creasta Făgărașilor are o lungime de 95 de km și 7 vârfuri de peste 2.500 m. Refugiile montane asigură adăpost drumeților în caz de vreme nefavorabilă, accidentări, dar și pentru a se adăposti pe timp de noapte. Munții Făgăraș au peste 10 adăposturi montane, multe dintre acestea fiind nefuncționale din cazua uzurii sau a vandalizărilor.

Despre Fundația Conservation Carpathia

Fundația Conservation Carpathia este cel mai mare proiect de conservare a naturii din Europa, care contribuie la refacerea ecosistemelor naturale din Munții Carpați, în beneficiul biodiversității și a comunităților locale. Din 2009, fundația românească a salvat de la exploatare peste 27.000 de hectare de păduri și pășuni alpine în sud‑estul Carpaților Meridionali, achiziționându le cu scop de conservare, a plantat peste 4 milioane de puieți pe 1.991 ha afectate de tăieri, a creat o zonă de 78.000 ha pe care nu se desfășoară vânătoare sportivă și de trofee. Fundația contribuie la bunăstarea comunităților din vecinătatea pădurilor protejate prin proiecte sociale, de educație și de dezvoltare de afaceri verzi, iar viziunea pe termen lung este crearea Parcului Național Munții Făgăraș.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.