- Monday, 03 July 2023
- Written by Denis Grigorescu
- Hits: 469
Fundația Conservation Carpathia sprijină Asociația Montană Carpați (AMC) și Salvamont Argeș în refacerea refugiilor montane din Munții Făgăraș, primul refugiu realizat prin intermediul acestui parteneriat fiind cel din Șaua Scării. Parteneriatul își propune ca Fundația Carpathia să sprijine refacerea a cel puțin un refugiu pe an, prin susținerea costurilor de transport aerian pentru structura adăposturilor și a pieselor din componența acestora.
Noul refugiu montan Scara va fi amplasat în locul vechiului refugiu, în Șaua Scării, la altitudinea de 2.146 metri, în apropierea Vârfului Negoiu (2.535 metri) și a Custurii Sărății (unul dintre cele mai expuse și dificile segmente din Munții Făgăraș), și va fi deschis drumeților în luna august.
Acesta va avea o suprafață câteva zeci de metri pătrați și va fi împărțit în două zone – un vestibul și un spațiu comun cu loc de luat masa și dormit –, și va adăposti între 15 și 18 persoane. Lucrările pentru refugiul Scara au început în vara anului 2021 cu eliberarea platformei refugiului dezafectat și cu pregătirea fundației pentru amplasarea noului refugiu.
Popular Articles
- Most read
Publicitate