ansvsa.jpgAutorităţile veterinare din Marea Britanie derulează un audit, în perioada 19-28 iunie, în România, Bulgaria şi Spania, privind controlul oficial al exportului de animale de companie, în special câini şi pisici.

În România, auditul s-a desfăşurat în perioada 21-23 iunie şi a vizat respectarea legislaţiei specifice, respectiv a modului în care se realizează identificarea animalelor, documentele eliberate în vederea comercializării, asigurarea condiţiilor de protecţie a animalelor în adăposturi şi pe timpul transportului şi a trasabilităţii animalelor provenite din ţări terţe.

Au fost vizitate mai multe obiective după un itinerariu stabilit de echipa de audit, pe teritoriul judeţelor Argeş, Călăraşi, Timiş şi Arad.

Pe tot parcursul desfăşurării misiunii de audit, experţii britanici au fost însoţiţi de specialiştii din cadrul Direcţilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, din judeţele auditate.

Cei patru auditori din Marea Britanie au verificat dacă adăposturile îndeplinesc condiţiile necesare, dacă se fac controale periodice, dacă se face deparazitarea şi vaccinarea animalelor şi dacă se asigură condiţii de transport adecvate. Concret, au fost urmărite toate etapele, de când este găsit un animal de companie pe stradă şi adus într-un adăpost, până când ajunge în Marea Britanie.

Auditul este cu atât mai important cu cât în Marea Britanie sunt adoptate numeroase animale de companie din România.

În prima zi, auditorii britanici s-au deplasat în judeţul Argeş, unde au vizitat un adăpost de câini şi un centru de colectare câini şi pisici.

Judeţul Argeş a fost ales pentru faptul că are cele mai multe adăposturi (în număr de opt) şi trei centre de colectare din România, iar din unul dintre cele trei centre de colectare se trimit câini în Marea Britanie.

Toate animalele de companie sunt date către adopţie. Animalele respective sunt verificate de autorităţi pentru a ajunge exact la adresele specificate.

De la începutul acestui an, 9.835 de câini şi 1.561 de pisici au plecat din judeţul Argeş în spaţiul comunitar. Tot din acest judeţ au ajuns în Marea Britanie 2.461 de câini şi 135 de pisici.

Pe agenda vizitei a fost inclus şi Postul de Control la Frontieră Stamora Moraviţa de la graniţa cu Serbia, unde auditorii au verificat modul în care se realizează importul de animale de companie dintr-o ţară terţă şi colaborarea între serviciile veterinare şi Poliţia de Frontieră.

La finalul misiunii, serviciile veterinare din ţara noastră au primit aprecieri din partea auditorilor britanici pentru seriozitatea, transparenţa şi profesionalismul specialiştilor în domeniu, care monitorizează constant şi foarte serios gestionarea animalelor de companie.

De recunoaştere s-a bucurat şi cooperarea între Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Colegiul Medicilor Veterinari din România, Ministerul Afacerilor Interne - Poliţia de Frontieră şi Poliţia Animalelor, inclusiv pentru depistarea comerţului ilegal de animale de companie.

S-a concluzionat, de către experţii britanici, că sistemul funcţionează şi autorităţile respectă legislaţia în vigoare, procedurile şi modul de lucru, urmând ca, la finalul misiunii, să se elaboreze un raport, care va concluziona aspectele identificate în teritoriu.

Şedinţa de închidere, la care vor participa şi reprezentanţi ai Comisiei Europene, va avea loc în data de 30 iunie.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.