microbuze1.jpgPreședintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, a încheiat astăzi un acord de parteneriat cu 25 de comune din județ pentru achiziționarea de microbuze electrice pentru transportul elevilor. 

Parteneriatul este posibil în condițiile în care Ministerul Educației a lansat apelul de proiecte „Microbuze electrice pentru elevi”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. 

Consiliul Județean Argeș va depune cererea de finanțare până la 30 iunie 2023.

“Consiliul Județean Argeș demonstrează încă o dată că are ca prioritate infrastructura școlară, alături de sănătate și infrastructura rutieră. Prin acest proiect vor fi achiziționate 25 de microbuze de care vor beneficia aproximativ 5.815 elevi din județul Argeș. Solicitările au vizat alocarea de microbuze 16+1 locuri. Astfel, urmărim îmbunătățirea condițiilor de transport pentru elevi,  pentru facilitarea accesului la educație, dar și protejarea mediului înconjurător. Finanțarea nerambursabilă este în procent de 100%” – Ion Mînzînă, președinte Consiliul Județean Argeș.

“Beneficiarii investiției trebuie să amplaseze o stație de încărcare pentru microbuzul electric într-un loc public până la data de 31.12.2024. Localitățile care nu vor realiza acest lucru nu vor putea primi microbuzul. De asemenea, trebuie să asigure pe o durată de minimum 4 ani șofer, să asigure costurile de reparații și întreținere a microbuzelor, precum și costurile de alimentare. Selecția celor 25 de localități a avut la bază criterii obiective, criteriile din ghidul solicitantului, precum inaccesibilitate la transport școlar, numărul de elevi care trebuie transportați, zonele defavorizate” – Marius Nicolaescu, vicepreședinte C.J. Argeș.

Valoarea totală a proiectului este de 30.183.559,25 lei fără TVA.

Comunele care vor beneficia de autobuze electrice pentru transportul elevilor la școală sunt: LEORDENI, MICEȘTI, MIHĂEȘTI, STOENEȘTI, BEREVOEȘTI, CETĂȚENI, UNGHENI, VALEA MARE PRAVĂȚ, MĂLURENI, ANINOASA, CORBENI, DRĂGANU, LEREȘTI, MERIȘANI, MUȘĂTEȘTI, COCU, TIGVENI, BUGHEA DE SUS, CĂLINEȘTI, HÂRTIEȘTI, ALBEȘTII DE ARGEȘ, BUGHEA DE JOS, ȚIȚEȘTI, SCHITU-GOLEȘTI și DRAGOSLAVELE.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.