- Monday, 29 May 2023
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 324
Dacia Duster, lansat pentru prima dată pe piața din Franța în 2010, a atins un volum impresionant de exemplare vândute, în cei aproape 13 ani de existență. Dacia a depășit pragul de 500.000 de mașini Duster vândute de la intrarea acestui model în Hexagon, pe o piață pe care fuseseră deja lansate Logan și Sandero, la acel moment.
Prima generație a fost adoptată rapid de francezi, datorită prețului foarte mic în raport cu concurența de la acel moment, 11.900 de euro, beneficiind de o opțiune 4x4 la fel de ieftină față de ce era disponibil în acel an în industria auto europeană.
Succesul primei generații Duster în Franța a generat un volum vândut de 291.764 de autoturisme, toate produse la Mioveni, în România. În 2017, a fost lansată a doua generație, într-un moment în care marca era deja mult mai matură și oferea mașini mult mai bine făcute. Chiar dacă noua generație a fost dezvoltată pe aceeași platformă B0, modificată, Duster a venit atunci cu o serie de îmbunătățiri și și-a continuat succesul, inclusiv prin noul design, mult mai rafinat.
A doua generație a depășit și ea pragul de 200.000 de unități și va continua să fie vândută până anul viitor, când va fi lansată a treia generație, însă cel mai probabil nu va reuși să egaleze recordul primei generații, din cauza crizelor Covid și de semiconductori, din 2020 – 2021. Chiar și așa, Duster este unul dintre cele mai vândute SUV-uri din Franța, fiind numărul 1 pe piața de retail (persoane fizice) din această țară. Este cel mai ieftin SUV 4x4 de pe piață și singurul model cu capabilități off-road recunoscute, dintre mașinile accesibile.
Popular Articles
- Most read
Publicitate