31-martie-nicolae-velcea.jpgNicolae Velcea, primarul orașului Ștefănești, este pus pe fapte mari. Nu vrea să rateze nicio oportunitate de finanțare pentru orașul pe care îl conduce. Dovadă în acest sens sunt numeroasele proiecte  cu finanțare europeană sau guvernamentală pe care le-a depus Primăria și care au fost admise spre finanțare. Numai cine nu știe ce înseamnă un proiect cu finanțare europeană nu recunoaște aceste eforturi, care trebuie făcute publice, fie pentru încurajarea celor care accesează astfel de finanțări, dar și pentru a da exemplu și altor edili despre această modalitate de dezvoltare.

Astfel, un nou proiect depus de Primăria Orașului Ștefănești prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C15 - Educație va beneficia de finanțare.

În urma etapei de evaluare a eligibilității, a fost admis proiectul:„Dotare cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ din orașul Ștefănești, Jud Argeș”.

Obiectivul general al proiectului este de a crește capacitățile de reziliență ale sistemului educațional prin dotarea cu echipamente IT, mobilier și materiale educaționale a instituțiilor de învățământ aflate pe raza orașului Ștefănești, precum și dezvoltarea competențelor digitale și asigurarea accesului la învățământ de calitate pentru elevii din oraș.

Proiectul vizează dotarea unităților de învățământ din orașul Ștefănești cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale.

Prin realizarea acestui proiect, elevii școlilor din Ștefănești vor beneficia de:

- săli de clasă dotate cu mobilier, table interactive, laptopuri/sisteme all-in-one, sisteme de sunet, camere videoconferință, imprimante multifuncționale, scanere documente portabile;

- 3 laboratoare de informatică dotate cu table interactive, sisteme de tip desktop cu monitor/sisteme all-in-one sau laptop, multifuncționale, camere videoconferință, sisteme sunet, routere wifi;

- 2 laboratoare de chimie dotate cu mobilier specific și materiale didactice specifice, inclusiv echipamente digitale;

- 2 cabinete școlare dotate cu mobilier specific și materiale didactice specifice;

- 2 cabinete de asistență pshiopedagogică dotate cu mobilier specific și materiale didactice specifice;

- 1 sală de sport dotată cu echipamente și aparatură sportivă, precum și alte materiale didactice specifice desfășurării activităților sportive din sălile de sport.

Valoarea totală a proiectului depus este de: 2.877.371, 48 lei cu TVA.

Perioada de implementare a proiectului este de 20 luni, de la semnarea contractului de finanțare.

„Investițiile în educație rămân o prioritate pentru mine și pentru administrația locală din care fac parte!”, transmite Nicolae Velcea, primarul orașului Ștefănești, care iată că marșează foarte mult pentru dezvoltarea localității pe finanțările externe.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.