- Thursday, 27 April 2023
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 346
Astăzi, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu, a fost prezent, împreună cu specialiștii în proiectele pe fonduri europene din cadrul Consiliului Județean, pe cele două șantiere de la Spitalul de Pediatrie.
"Am avut astăzi o întâlnire cu antreprenorii celor două lucrări pe care le finanțăm la Spitalul de Pediatrie Pitești pe fonduri europene - Extinderea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului Integrat și Extinderea, modernizarea și dotarea spațiilor de la Urgențe. Sunt mulțumit de evoluția lucrărilor la extinderea de la Ambulatoriu, unde stadiul a ajuns la 65% într-un interval de timp rezonabil. La UPU, deși stadiul lucrărilor a ajuns la 80%, i-am transmis antreprenorului că dorim să accelereze execuția. Oricum, având în vedere întârzierile înregistrate din cauza execuției proiectului, luăm în calcul să prelungim contractul cu încă trei luni, pentru a avea răgazul necesar să finalizăm ambele investiții. La fiecare proiect pe fonduri europene avem două elemente esențiale pe care trebuie să le respectăm: calitatea lucrărilor și respectarea termenelor de execuție, altfel riscăm să returnăm banii. Ce pot spune cu certitudine este că nu am luat în calcul să returnăm banii pentru nici măcar un proiect pe fonduri europene, de aceea le și monitorizăm pe toate și, de aceea, proiectanții, diriginții de șantier și constructorii trebuie să își respecte angajamentele luate prin contract" - Marius Nicolaescu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.
Investiția în dezvoltarea Compartimentului de Primiri Urgențe este realizată de către Consiliul Județean Argeș cu fonduri europene prin Programul Operațional Regional.
Valoarea totală a contractului este de 2.588.584,89 lei cu TVA.
Prin extinderea, modernizarea și dotarea spațiilor de la Urgențe se urmărește reducerea timpilor de așteptare, în principal.
Proiectul cuprinde:
# instalarea un sistem central de monitorizare a pacienților. Acesta va fi compatibil cu monitoarele existente în zona de primiri urgențe
# instalarea unui sistem performant de ventilare, climatizare și aport de aer proaspăt atât pentru zona extinderii propuse, cât și pentru zona de primiri urgențe existentă
# amenajarea unui spațiu destinat învățământului și întâlnirilor colective
# amenajarea de vestiare pentru personalul medical, dotate cu grup sanitar și duș
# se va extinde casa liftului cu încă o stație, facilitând astfel accesul din zona de Primiri Urgențe de la parter la zona de bloc operator de la etajul 2
Contractul de execuție a lucrărilor a fost încheiat cu societatea Delta Termo Construct 1999 SRL. Valoarea totală a contractului este de 2.588.584,89 lei cu TVA. Durata de execuție a lucrărilor este de 12 luni calendaristice.
Extinderea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului de Pediatrie Pitești, pentru care lucrările au început în luna decembrie a anului trecut, este de asemenea un proiect realizat de Consiliul Județean Argeș cu fonduri din Programul Operațional Regional 2014-2020 ( Axa Prioritară 8 - Dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale, Prioritatea de Investiții 8.1).
Valoarea totală a contractului este de 16.249.463,49 lei lei cu TVA, din care contribuția CJ Argeș este de 5.8 milioane lei.
Contractul de proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție de lucrări a fost încheiat cu Asocierea RO CONSTRUCT CENTER SRL(Lider de Asociere), Vectrum Solutions S.R.L (Asociat 1) și Modvest Construct 2000 S.R.L(Asociat 2).
În data de 07.12.2022 a fost emis Ordinul de începere a execuției de lucrări, iar în data de 19.12.2022 s-a predat amplasamentul către constructor.
Au fost realizate lucrările aferente organizării de șantier. Sunt realizate în proporție de 95% lucrările de demolare atât pe parter, cât și pe etajul 1.
Proiectul cuprinde:
# intervenții structurale în concordanță cu soluția din expertiza tehnică
# realizarea unui bazin de recuperare în zona curții de lumină cu sistem performant de filtrare, climatizare și sistem de dezumidificare a incintei
# realizarea unui acoperiș la cota planșeului peste parter (H +3.20m) pe structură metalică și învelitoare din panouri sandwich prevăzute cu luminatoare
# realizarea unui lift exterior pentru accesul în zona de etaj a Ambulatoriului destinat persoanelor cu dizabilități
# anveloparea și reabilitarea terasei
# lucrări de finisaje interioare și exterioare, utilizându-se materiale de calitate adecvate funcțiunii clădirii
# instalații sanitare interioare, instalații alimentare cu apă, instalații sanitare pentru stingerea incendiilor, instalații electrice interioare, instalații curenți slabi - sistem de detecție, semnalizare și alarmare la incendiu, instalații curenți slabi- date, instalații termice ventilație- climatizare, sistem de dezumidificare a incintei, montaj echipamente;
# dotările și echipamentele prevăzute pentru această investiție sunt menite să faciliteze desfășurarea actului medical la nivel european. Astfel, spațiul nou creat va fi înzestrat cu piese de mobilier specifice depozitărilor: dulapuri pentru medicamente, aparatură medicală specifică fiecărui tip de tratament, truse pentru medicamente specifice.
Popular Articles
- Most read
Publicitate