FACEM-MIOVENIUL-CURAT.jpgJoi, 27 aprilie 2023, administrația locală a orașului Mioveni, în parteneriat cu unitățile de învățământ din oraș și serviciile publice vor organiza o amplă acțiune de colectare a deșeurilor din natură.

Pentru ca rezultatul acțiunii să fie unul de impact, voluntari de toate vârstele sunt invitați să se alăture acestei campanii de ecologizare. Aceștia sunt așteptați joi dimineață, la Primăria oraşului Mioveni, în intervalul 08.30 - 09.00.

Participanții vor avea la dispoziţie mănuşi de protecție şi saci de plastic din partea Primăriei, iar S.C. Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni SRL va asigura suportul logistic și transportul deşeurilor colectate.

Cei care doresc să se înscrie în această campanie pot obţine relaţii suplimentare de la reprezentanţii Biroului Protecţia Mediului din Primăria Mioveni sau la numerele de telefon 0348/455.444 (interior 111).

În cazul unor condiții meteo nefavorabile, evenimentul va fi reprogramat la o dată ulterioară.

Organizatorii acestei actiuni sunt: Consiliul Local, Primăria Mioveni, în parteneriat cu S.C. S.Ed.C. Mioveni, S.C. Servicii Generale Mioveni, precum și cu unitățile de învățământ de pe raza orașului.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.