- Friday, 21 April 2023
- Written by Denis Grigorescu
- Hits: 1195
Calificată la Campionatul Mondial de la Houston – S.U.A., echipa de robotică a Colegiului Național ”Zinca Golescu”, parte a Tehno Z, a început în forță competiția. După primele două zile de concurs, TehnoZ se află pe locul 1 în divizia OCHOA. Campionatul Mondial se va încheia sâmbătă 22 aprilie.
România este campioana en-titre, în urma performanţei obţinute în 2022, când echipa de elevi Delta din Arad a câştigat Campionatul Mondial.
Misiunea proiectului este de a inspira tinerii să inoveze pentru un viitor mai bun se reflectă în tema Energize a competiţiei. Prin roboţii dezvoltaţi de concurenţi, echipele reimaginează viitorul energiei sustenabile, găsind soluţii responsabile pentru provocările tehnologice pe care le întâlnesc.
FIRST Tech Challenge (FTC) este o competiție de robotică cu tradiție în Statele Unite, ce se adresează echipelor formate din elevi din clasele VII-XII și ce presupune proiectarea, construirea și programarea unui robot.
Construcția robotului se bazează pe un kit format din piese metalice și/sau plastic împreună cu diferite piese electronice (senzori, sisteme de control, cameră video), puse în mișcare de un dispozitiv bazat pe sistemul de operare Android, programat folosind Java (limbaj de programare).
Echipele construiesc roboți bazându-se pe principii inovatoare din inginerie. Premiile sunt acordate pentru performanța robotului din timpul competiției, dar și pentru construcția și prezentarea acestuia precum și pentru activitățile echipelor de robotică în comunitate.
Popular Articles
- Most read
Publicitate