- Thursday, 13 April 2023
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 358
Mai puțin de două săptămâni ne despart de cea de-a 46-a ediție a îndrăgitului eveniment tradițional al Piteștiului, „Simfonia Lalelelor”! Tinerii piteșteni – studenți ai celor două universități din Pitești, dar și liceeni implicați în asociații de tineret și în acțiuni de voluntariat - vor contribui, cu energia și entuziasmul lor, la buna desfășurare a manifestărilor prilejuite de cele trei zile de festival.
Voluntarii, parteneri ai municipalității în organizarea „Simfoniei Lalelelor”, vor oferi vizitatorilor informații despre program și activități, despre trasee sau alte atracții ale festivalului, vor avea grijă să anunțe și să ajute la rezolvarea oricărei situații neprevăzute ce ar putea apărea, fiind prezenți, pe tot parcursul evenimentului, după cum urmează:
vineri, 21 aprilie, în zona centrală și în Parcul „Lunca Argeșului” - voluntari de la Universitatea din Pitești;
sâmbătă, 22 aprilie, în Parcul „Lunca Argeșului” - studenți de la Universitatea „Constantin Brâncoveanu”;
duminică, 23 aprilie - voluntari ai asociației ,,Azi elevi, mâine lideri”.
Tinerii sunt pregătiți să ofere vizitatorilor sprijin și informații necesare, fiind disponibili în zonele principale din Parcul „Lunca Argeșului” (în zonele de divertisment și la intrările în parc).
Voluntarii vor fi ușor de identificat, deoarece vor purta tricouri personalizate cu logo-ul „Simfonia Lalelelor”. Dacă aveți întrebări, curiozități sau aveți nevoie de ajutor în timpul evenimentului, vă încurajăm să apelați la voluntarii noștri!
Popular Articles
- Most read
Publicitate