- Friday, 07 April 2023
- Written by Denis Grigorescu
- Hits: 641
Un elev de 12 ani din Costești a fost bătut și umilit în repetate rânduri de către cinci eleve (toate având sub 14 ani) de la școala unde învață, iar două dintre agresoare sunt chiar colege de clasă cu victima, după cum au confirmat surse judiciare pentru FinanciarPress.ro. Filmulețele cu agresiunile au fost postate și pe Facebook. Toate cele cinci minore vor fi audiate în prezența unor aparținători. Surse judiciare ne-au confirmat că băiețelul a fost agresat și umilit în repetate rânduri în ultimele două luni.
Inspectorul școlar general Dumitru Tudosoiu are reacție și a vorbit pentru FinanciarPress.ro despre măsurile ce vor fi luate legat de acest caz revoltător.
”Au fost chemați părinții celor cinci eleve, există cercetare pentru toate faptele. De luni 10 aprilie, voi trimite o echipă de trei inspectori la Școala nr. 1 din Costești ca să facă o cercetare, inclusiv o cercetare disciplinară la adresa conducerii unității de învățământ. O parte din aceste filmulețe au fost postate încă de acum două zile, iar Inspectoratul Școlar Argeș nu a fost anunțat de aceste agresiuni. Trebuia să ne anunțe primii. Va fi o cercetare disciplinară și pentru conducerea școlii și pentru profesorii care au știut și nu ne-au anunțat. Elevul agresat va beneficia de consiliere psihologică”, a declarat pentru FinanciarPress.ro inspectorul școlar general Dumitru Tudosoiu.
Popular Articles
- Most read
Publicitate