- Wednesday, 05 April 2023
- Written by Livia Ionescu
- Hits: 561
Miercuri 5 aprilie, la Curtea de Apel Bucureşti ar fi trebuit să se dea pronunţarea în deja celebrul dosar Publitrans, cu nu mai puţin de 14 inculpaţi, inclusiv fostul Tudor Pendiuc, fostul primar al Piteștiului. Numai că instanţa a amânat pronunțarea pentru 3 mai, motivând că e nevoie de mai mult timp pentru deliberare.
După cum au precizat surse judiciare pentru FinanciarPress.ro, este posibil ca faptele să se prescrie. Anul trecut, Înalta Curte de Casație și Justiție a dat o hotărâre conform căreia abuzul în serviciu fără formă agravantă se prescrie după opt ani de la ultimul act al faptei. În dosarul în care este judecat Tudor Pendiuc, ultimul act al faptei a fost în 2014. Numai că fostul primar este judecat pentru abuz în serviciu în formă continuată și cu consecințe deosebit de grave. În acest caz, faptele s-ar prescrie după 10 ani. Totul depinde însă și de modul în care judecătorii vor analiza toate probele și faptele.
Procesul a început în 2015 la Tribunalul București și a mers foarte lent. Pe 12 februarie 2020, 12 dintre cei 14 inculpaţi din dosarul Publitrans au fost condamnaţi de Tribunalul Bucureşti în primă instanţă la închisoare cu executare. Sentinţa a fost definitivă şi a fost atacată cu apel la Curtea de Apel Bucureşti. Tudor Pendiuc a fost condamnat pe fond, la 8 ani de închisoare, în timp ce fiica acestuia, Emanuela Pendiuc, a primit o pedeapsă de 5 ani de închisoare cu executare. Prejudiciul în răsunătorul dosar a fost estimat de procurorii DNA la peste 6 milioane de euro.
Din septembrie 2020, când a fost primul termen la Curtea de Apel București, au trecut zeci de termene de judecată, perioadă în care au fost numeroase amânări.
Popular Articles
- Most read
Publicitate