universitateMinisterul Educației a făcut public în această săptămână Raportul privind starea învățământului superior românesc 2021/2022. Universitatea din Pitești a fost apreciată pentru contribuția la dezvoltarea dimensiunii internaționale a învățământului superior românesc prin bursele oferite în străinătate în anul universitar 2021-2022. Din punct de vedere financiar, țara primitoare asigură bursa (taxe de școlarizare, cazare și masă, uneori și o anumită indemnizație lunară), iar statul român, prin ACBS, asigură transportul internațional, din București până la locul de stagiu și retur, o singură dată pe an universitar, și un supliment, în valută, la bursa acordată de statul primitor.

”Universitatea din Pitești este un exemplu foarte bun în ceea ce privește bursele oferite peste hotare studenților săi, ca și prin faptul că primește constant studenți străini, iar impresiile cu care aceștia pleacă după ce studiază la Universitatea din Pitești sunt excelente, ca și feedback-ul în ceea ce privește actul educațional”, au precizat pentru FinanciarPress.ro reprezentanții Ministerului Educației.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.